Fitch îmbunătăţeşte perspectiva de rating a KazMunaiGaz la stabilă şi confirmă ratingul companiei

0

Decizia reflectă ratingul pentru credite pe termen lung în monedă locală şi străină al Kazakhstan-ului confirmat miercuri de Fitch la BBB , respectiv BBB- şi cel pentru credite pe termen scurt în valută la F3. De asemenea, agenţia de rating a revizuit perspectiva de rating pentru creditele în monedă locală şi în valută ale Kazakhstan-ului de la negativă la stabilă.

Decizia Fitch afectează toate cele şapte companii kazahe, printre care şi KazMunaiGaz.

„Ratingurile companiei naţionale KazMunaiGaz sunt în linie cu cele suverane, deoarece compania a fost înfiinţată ca una deţinută integral de stat pentru a reprezenta interesele guvernului kazah în industria de petrol şi gaze”, se arată în comunicat.

De asemenea, Fitch a revizuit şi perspectiva de rating pentru KazMunaiGaz Exploration Production, atât pentru creditele pe termen lung în monedă locală, cât şi pentru cele în valută, de la negativă la stabilă, dar şi pentru KazTransOil, în cazul creditelor pe termen lung în valută, în acelaşi sens.

„Fitch dă calificative subsidiarelor KazMunaiGaz în funcţie de performanţele individuale, deoarece legăturile legale, operaţionale şi strategice cu compania ce le deţine sunt limitate, conform metodologiei Fitch”, arată comunicatul agenţiei de rating.