Florin Cîțu susține continuarea vaccinării cu AstraZeneca în România

În mijlocul îngrijorărilor legate de posibilele efecte adverse ale acestui vaccin, mai multe țări europene au decis suspendarea folosirii serului de la AstraZeneca. Printre ele se numără și Germania, Franţa, Italia şi Spania, care au încetat să mai administreze vaccinul din cauza unor suspiciuni legate de apariția unor tromboze la persoanele imunizate cu el.

 

 

Mărturia unei balerine românce după vaccinarea cu AstraZeneca: Soțul m-a resuscitat. Striga: respiră!

 

 

Cu toate acestea, România a hotărât să utilizeze în continuare serul companiei AstraZeneca iar premierul spune că aceasta este o decizie bună.

 

 

Cel mai negru bilanț din acest an privind infectările cu COVID-19. Sunt și peste 130 de morți

 

 

„Sunt 230.000 de români care s-au vaccinat cu AstraZeneca și sunt bine. A fost o decizie luată de specialiști să continuăm vaccinarea. Este o decizie bună, dacă vă uitați la ce spune Agenția Europeană a Medicamentului. Campania de vaccinare trebuie să continue”, a declarat Florin Cîțu.

 

Decizia a fost luată de către reprezentanţii Comitetului Naţional privind Vaccinarea, Ministerului Sănătății, Institutului Național de Sănătate Publică și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), în urma unei şedinţe extraordinare în care s-au analizat evenimentele la nivel european legate de vaccinul produs de compania AstraZeneca, ca urmare a raportării cazurilor cu tulburări de coagulare la persoane imunizate cu acest tip de vaccin.

 

„Beneficiile vaccinării sunt clare peste tot în lume. Unde s-a reușit o vaccinare rapidă am văzut o scădere a numărului de persoane care s-au infectat”, a mai adăugat premierul României.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed