FMI a revizuit în scădere estimările privind creșterea economică a României

Denisa Gelatu

FMI

Fondul Monetar Internațional (FMI) anticipează că economia României va înregistra o creștere modestă în următorii doi ani. Potrivit celor mai recente proiecții, PIB-ul va avansa cu doar 1% în 2025 și cu 1,4% în 2026, cifre semnificativ mai mici decât cele prevăzute în primăvară, când instituția estima o creștere de 1,6%, respectiv 2,8%, transmite Agerpres.

FMI reduce estimările de creștere pentru România în 2025 și 2026

„FMI se așteaptă ca economia să crească gradual, la un nivel moderat, pe fondul consolidării fiscale. PIB-ul României ar urma să înregistreze o expansiune de 1% în 2025 și de 1,4% în 2026, accelerarea investițiilor finanțate prin programul ‘NextGenerationEU’ compensând parțial moderarea consumului privat, provocat de inflația temporar ridicată și efectele consolidării fiscale. Inflația ar urma să rămână la un nivel ridicat în următoarele 12 luni, înainte de a scădea sub marja de toleranță a BNR, până la finalul lui 2026”, se arată în raportul prezentat la finalul vizitei misiunii FMI în România.

În document, FMI subliniază că riscurile care ar putea afecta creșterea economică par să fie în scădere, însă cele care privesc evoluția inflației sunt în creștere.

De asemenea, instituția financiară atrage atenția asupra unui risc important: posibilitatea retrogradării ratingului suveran al României. Acest scenariu ar putea deveni realitate dacă planurile de consolidare fiscală pentru perioada 2025–2026 nu vor fi aplicate conform angajamentelor, iar sustenabilitatea finanțelor publice va continua să fie pusă sub semnul întrebării din cauza unui deficit fiscal ridicat.

FMI avertizează și asupra altor factori externi care ar putea influența negativ economia românească, cum ar fi o încetinire a creșterii în rândul partenerilor comerciali importanți, posibile bariere comerciale mai mari, incertitudinile geopolitice și eventuale escaladări ale conflictelor regionale, care ar putea afecta schimburile comerciale și fluxurile de investiții străine directe (FDI).

Totuși, există și perspective favorabile. O implementare eficientă a ajustărilor fiscale și a proiectelor de investiții finanțate din fonduri europene ar putea întări încrederea investitorilor. Într-un astfel de scenariu, primele de risc s-ar reduce mai rapid decât se anticipa, ceea ce ar putea stimula o creștere economică mai puternică și un nivel mai ridicat al investițiilor private.

În privința inflației, FMI subliniază o serie de riscuri potențiale: prețuri mai mari la energie, șocuri climatice care ar putea influența negativ prețurile alimentelor, precum și o eventuală creștere a salariilor peste nivelul anticipat, alimentată de inflația temporar ridicată, care ar putea întârzia scăderea inflației de bază.

În raportul World Economic Outlook publicat în aprilie 2025, FMI revizuise deja în jos estimările privind creșterea economică a României pentru anul în curs: de la 3,3% în octombrie anul trecut, la doar 1,6%. Pentru 2026, se anticipa atunci o creștere de 2,8%.

În ceea ce privește inflația, Fondul prognoza o creștere medie anuală a prețurilor de 4,6% în 2025 și de 3,1% în 2026.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole