Fondatorul Skype a strâns 165 mil. euro pentru antreprenori (VIDEO)

Niklas Zennström este europeanul care a creat companiile tehnologice Kazaa şi Skype modificând legile din industria muzicală şi din telecom. După ce a provocat numeroase discuţii, inclusiv procese soldate cu plata a 100 de milioane de dolari daune către casele de discuri, suedezul vorbeşte acum despre parteneriat şi colaborare.

 În 2006, după ce vânduse Skype companiei eBay pentru 2,6 miliarde de dolari, a fondat Atomico, un fond de investiţii de risc care a investit până acum în aproape 30 de companii, printre care Jolicloud – un sistem de operare a Internetului pentru netbook-uri şi Playfire – o reţea socială globală pentru jucători.

Atomico Ventures II în valoare de 165 de milione de dolari a fost lansat pe 22 martie şi îşi propune să susţină financiar start-up-urile europene care revoluţionează industriile, companii cu o tehnologie sau un model de business complet diferit şi cu un avantaj competitiv sustenabil.

Niklas Zennström speră să îi inspire şi pe alţi tineri să aibă ambiţii asemănătoare cu ale sale. Antreprenorul suedez e convins că Europa e un loc bun pentru investiţiile în tehnologie, în ciuda dificultăţilor recente pe care companiile le înregistrează în obţinerea de finanţare.

“Peisajul european s-a schimbat. Sunt mai mulţi antreprenori care ies de pe piaţa muncii. S-ar putea să fie mai multe oportunităţi in SUA, dar raportul dintre oportunităţi şi investitori este mult mai bun în Europa, a declarat Zennström pentru Financial Times. Vechiul continent are o foarte bună infrastructură şi nu lipsesc talentele însă e nevoie de evidenţierea acestor oportunităţi şi de inspirarea tinerilor să gândească la scară mare, mai spune Zennström.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed