Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a obținut 40 mil. euro pe mai multe spații logistice din Franța, Olanda și Spania

„Norges Bank Real Estate Management a obţinut 40,5 milioane de euro pentru pachetul său de 50%. Proprietăţile au fost achiziţionate în martie 2013, ca parte a unor tranzacţii mai ample în Europa”, a informat fondul, potrivit Agerpres.

 

Prologis, cel mai mare dezvoltator de spaţii logistice şi industriale din lume, a păstrat restul de 50%.

 

În 2015, Prologis a ieşit de pe piaţa din România după ce a încheiat un acord definitiv prin care compania CTP va achiziţiona Prologis Park Bucharest A1 din România.

 

Dezvoltate în 2007 şi 2008, cele patru clădiri ale parcului ocupă un spaţiu industrial de Clasă A de 107.770 metri pătraţi, fiecare clădire obţinând Certificatul de Performanţă Energetică cu calificativul ‘A’. Parcul include 36,4 hectare de teren şi este situat de-a lungul autostrăzii Bucureşti – Piteşti, la aproximativ 23 de kilometri vest de centrul Bucureştiului. Fondul suveran de investiţii al Norvegiei gestionează active în valoare de aproximativ 1.000 de miliarde de dolari și a realizat anul trecut un randament de 131 miliarde dolari, pe fondul evoluţiilor favorabile ale burselor din întreaga lume.

 

Cele mai mari investiţii în acţiuni ale fondului Norvegiei sunt în titluri Apple Inc, în valoare de 66 miliarde de coroane, urmate de un portofoliu de acţiuni Nestle în valoare de 51 miliarde de coroane şi acţiuni în valoare de 50 de miliarde de coroane la Royal Dutch Shell. Pe partea investiţiilor în instrumente cu venit fix, cele mai mari portofolii ale fondului sunt formate de obligaţiunile guvernamentale americane, japoneze şi germane.

 

La finele anului trecut acţiunile reprezentau 66,6% din portofoliul Fondului suveran de investiţii al Norvegiei, aproape de ţinta de 70%, în timp ce investiţiile în instrumente cu venit fix reprezentau 30,8% din portofoliu iar restul de 2,6% era investit în imobiliare.

 

Anul trecut, Guvernul norvegian a retras 61 de miliarde de coroane din fondul suveran, după ce în 2016 prăbuşirea preţului petrolului a obligat autorităţile de la Oslo să recurgă pentru prima la banii fondului suveran de investiţii.

 

Înființat pentru a gestiona banii proveniți din vânzările de petrol – așa-numiții petrodolari, fondul a depășit, în septembrie anul trecut, 1 trilion de dolari, ca urmare a evoluției dolarului pe piețele internaționale, precum și a creșterii acțiunilor la nivel mondial. Astfel, teoretic, fiecare din cei 5,3 milioane de cetățeni ai Norvegiei deține 189.000 de dolari în fondul suveran, care ar urma să finanțeze bunăstarea țării atunci când resursele de petrol se vor termina.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed