În acelaşi timp, Sheryl Sandberg (numărul 5) de la Facebook şi Katie Jacobs Stanton (numărul 56), de la Twitter ajută la mobilizarea rebelilor şi la informarea lor, notează Forbes.
Republicana americană Michele Bachmann (numărul 22) remodelează cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2012, punând-o într-un con de umbră pe Sarah Palin (numărul 34).
Şi în lumea afacerilor există femei foarte puternice, subliniază publicaţia, oferind ca exemplul femei din Silicon Valley şi de pe Wall Street, antreprenori “de import”, precum Cher Wang (numărul 20) de la HTC sau cofondatoarea imperiului imobiliar chinez SOHO, Zhang Xi (numărul 48).
În topul celor mai puternice 100 de femei din lume nu se află numai personaje de ştiri, ci şi jurnalişti — Jill Abramson (numărul 12) intră pentru prima dată în clasament, ca noul şef al New York times, în timp ce BBc News, condus de Helen Boaden (numărul 51) este urmărit de 34 de milioane de telespectatori săptămânal. În top se află şi cele mai cunoscute jurnaliste de televiziune, ca Christiane Amanpour (numărul 44) şi Diane Sawyer (numărul 47).
Alte celebrităţi se află anul acesta în top pentru că au profitat de statutul lor pentru a construi afaceri globale sau a promova cauze umanitare – Lady Gaga (numărul 11) a strâns peste 200 de milioane de dolari pentru a lupta împotriva SIDA, iar Angelina Jolie (numărul 29) îşi continuă munca de ambasador al bunăvoinţei ONU.
10% dintre cei aflaţi pe listă au conturi bancare cu 10 cifre, precum Oprah Winfrey (numărul 14) sau J.K. Rowling (numărul 61).
Aproape jumătate dintre femeile din top se află pentru prima dată în clasament sau au revenit după ce au fost excluse în anii trecuţi, ca fostul ministru francez de finanţe şi actuală directoare a FMI Christine Lagarde.








