Oricum, toate aceste planuri vor trebui analizate şi aprobate în summit-ul liderilor G20 ce va avea loc la Pittsburgh, în statul Pennsylvania din SUA, în cursul acestei luni.
Bonusuri acordate în funcţie de performanţele pe termen lung
Miniştrii au fost de acord, în principiu, ca bonusurile pentru bancheri să fie acordate pe termen lung, fără vreun avans în numerar, precum şi cu o transparenţă mai mare a plăţilor.
Astfel, bonusurile acordate bancherilor ar trebui modificate aşa încât să stimuleze succesul pe termen lung, în loc să conducă la asumarea unor riscuri exagerate pe termen scurt, au sugerat miniştrii de finanţe din G20.
În propunerea de proiect convenită la Londra, miniştrii au sprijinit această idee a Marii Britanii, ca alternativă la limitarea bonusurilor acordate, aşa cum ceruseră unele ţări.
Proiectul prevede ca bonusurile să fie acordate mai târziu, chiar şi după cinci ani, astfel încât acţiunile pe termen lung ale bancherilor să aibă timp să se resimtă.
De asemenea, miniştrii au propus introducerea unor clauze care să permită recuperarera banilor în cazul în care deciziile care păreau de bun augur au avut efecte negative în cele din urmă.
Bonusurile ar urma să fie primite şi sub formă de acţiuni, nu în numerar, aşa încât personalul să câştige numai dacă şi companiei îi merge bine.
Ţările din G20 vor continua să ia măsuri anticriză
Unele ţări, printre care Franţa şi Germania, doreau să demareze strategii de diminuare a stimulentelor fiscale, întrucât încep să scape de criză şi susţin că dacă ar continua aceste cheltuieli ar creşte periculos de mult datoriile de stat.
Premierul britanic, Gordon Brown, a avertizat, însă, că orice încercare de limitare a măsurilor anticriză ar fi “o greşeală majoră” şi ar risca să atragă un nou pericol de prăbuşire a economiei mondiale.
Potrivit acordului de principiu, miniştrii au fost de acord să continue să acorde ajutoare, până când economia va da dovezi ferme de revenire la nivel global.
Ţările emergente – cu puteri sporite de decizie în FMI şi Banca Mondială
Cel de-al treilea aspect al proiectului citat de BBC News se referă la drepturile de reprezentare şi vot ale ţărilor emergente în cadrul Fondului Monetar internaţional (FMI) şi al Băncii Mondiale (BM).
În prezent, de exemplu, China are aceleaşi drepturi ca Olanda, în ciuda diferenţei enorme dintre dimensiunile economiilor lor.
Astfel, miniştrii au convenit să majoreze “semnificativ” puterea de decizie a ţărilor emergente la nivel global.
Proiectul miniştrilor de finanţe din G20 va fi transformat în linii directoare de Consiliul de Stabilitate Financiară, care este alcătuit din reprezentanţi ai băncilor centrale şi ai autorităţilor de reglementare din întreaga lume.
Aceste linii directoare vor fi discutate şi votate la Pittsburgh, dar va rămâne la latitudinea fiecărui guvern în parte să hotărască dacă le transformă sau nu în legi.







