GATA cu abuzurile! Poliția Animalelor a intrat în acțiune. Ce pot face de acum românii

Poliția Animalelor din România intră acțiune abia în februarie 2021, chiar dacă a fost înființată de mai multe luni. Astfel, de acum înainte,persoanele care observă abuzuri împotriva animelor pot raporta incidentele la această instituție, scrie Gândul.

Polițiștii vor face verificări inclusiv la adăposturile de animale pentru a vedea dacă trăiesc în condițiile potrivite. În cursul zilei de sâmbătă, 6 februarie, polițiștii au mers la un astfel de adăpost și au hrănit 200 de câini.

„Poate fi considerat punctul zero, deşi a fost şi anterior punctul 0, când a fost înfiinţată această direcţie. Mai avem însă de lucrat la a ocupa întreaga schemă de personal, dar, în acest moment sunt pregătiţi să intervenim în orice judeţ al ţării”, a declarat Daniel Radu, şeful Poliţiei Animalelor, potrivit observatornews.ro.

„Suntem alături de colegii de la politia animalelor şi sperăm să fie un semnal pt toată lumea că ceva trebuie făcut şi pt necuvântătoare. Indiferent că este vorba despre agresarea animalului, de stingiuirea lui, de lăsarea fără adăpost, fără hrană, este infracţiune”, a declarat Maria Baciu, vicepreşedinta Clubului Blue Knights Romania III.

Cei care chinuie animelele vor răspunde în fața legii

„Nu-i uman, până la urma urmei, să chinui nişte animale. Trebuie să răspundă în faţa legii cei care fac acest lucru”, a susținut și Alin Apostol, preşedintele Asociaţiei Samurai Civic Club România.

Dosar penal pentru cei care maltratează animalele

„Cei care intenţionează să comită astfel de fapte ar trebui să ştie că, elementul de noutate este şi dosarul penal care fi întocmit în acest sens, dar şi extragerea animalului din mediul în care el se află în dificultate şi plasarea într-un adăpost”, a mai declarat Daniel Radu, şeful Poliţiei Animalelor.

Polițiștii prahoveni au donat, alături de mai multe asociații ale motocicliștilor, două tone de mâncare pentru un adăpost din Prahova.

„Suntem toţi iubitori de animale, eu personal, la sediul locului de muncă am adoptat o pisică şi un câine, de care avem grijă”, Maria Baciu, vicepreşedinta Clubului Poliţiştilor Motociclişti Blue Knights Romania III.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed