Scumpirea gazelor este cerută de cu insistenţă de distribuitori care acuză faptul că îngheţarea preţurilor le provocă pierderi majore. Anul acesta, GDF Suez şi E.ON au cerut, în repetate rânduri, majorarea tarifelor. În iulie, fostul preşedinte al ANRE Petru Lificiu declara că ambasadorii Franţei şi Germaniei fac presiuni asupra instituţiilor de stat pentru o scumpire de cinci la sută.
Motivul invocat de distribuitorii de gaze care cer majorarea tarifelor este scumpirea cu aproape 50 la sută a gazului importat.Surse din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, citate de Realitatea TV, au confirmat faptul că se pune problema majorării preţurilor gazelor cu 5 şi 11%. Una dintre strategiile pe care ANRE le analizează este aplicarea unui procent de creştere mai mare pentru firme, faţă de majorarea de tarif pentru populaţie. Creşterea preţului gazelor gazelor ar putea determina şi scumpirea energiei electrice. Dincolo de speculaţiile privind creşterea preţurilor la utilităţi, autorităţile dau ca aproape sigură scumpirea alimentelor.
“E posibil să fie o reajustare de preţuri, dar nu acelea de care se vorbeşte. Eu am vorbit de 8 spre 10%. Dar, repet, luaţi-o vă rog ca o presupunere la această dată, rezultatul final vi-l dau după o analiză corectă. Vorbesc în general de alimentele de bază pentru că acestea intră, în general, pe masa consumatorului”, a declarat ministrul Agriculturii Valeriu Tabără.
Autorităţile speră că scumpirile nu vor fi foarte mari. Şi asta pentru că producătorii nu îşi mai permit să crească puternic preţurile în condiţiile în care cerere este tot mai mică.






