În primul trimestru al anului trecut, Gazprom obţinuse un profit net de 273,4 miliarde ruble.
Grupul a înregistrat o pierdere din diferenţe de curs valutar de 140,4 miliarde ruble, în condiţiile în care moneda rusească s-a depreciat puternic, afectată de cea mai mare criză economică pe care o traversează Rusia în ultimul deceniu, arată o declaraţie a conducerii companiei, publicată pe pagina de internet a Gazprom.
Veniturile grupului rusesc au crescut uşor, până la 931,4 miliarde ruble (20,7 miliarde euro), de la 911,75 miliarde ruble în primu trimestru din 2008. Vânzările Gazprom au crescut cu 14%, la 676,5 miliarde ruble (15 miliarde euro), mai ales ca urmare a creşterii preţurilor, de la o medie de 267,15 dolari/1.000 de metri cubi în primul trimestru din 2008 până la 413,89 dolari/1.000 mc în primele trei luni din acest an.
Această creştere a preţurilor a permis grupului să compenseze scăderea cererii, în special pe piaţa europeană – care reprezintă 65% din exporturi -, ca urmare a crizei economice şi a conflictului între Moscova şi Kiev de la începutul anului, care a întrerupt livrările timp de două săptămâni.
În schimb, grupul a înregistrat o creştere puternică a cheltuielilor operaţionale, mai ales ca urmare a creşterii preţului la gazul cumpărat din statee din Asia Centrală, potrivit comunicatului Gazprom.
Grupul este controlat de statul rus, care deţine puţin peste 50% din capitalul social. Gazprom controlează un sfert din rezervele mondiale de gaze naturale şi contribuie cu circa 8% la produsul intern brut al Rusiei.












