Singura declaraţie pe care vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, a făcut-o la ieşirea de la discuţii a fost că negocierile cu partea română vor continua.
“Agenda discuţiilor a cuprins subiecte de interes pentru cooperarea bilaterală în sectorul energetic. Au fost abordate aspecte referitoare la importul de gaze din Rusia, colaborarea cu Romgaz în vederea dezvoltării capacităţilor de înmagazinare pe teritoriul României, precum şi colaborarea cu Transgaz pentru dezvoltarea reţelei de tranzit şi renegocierea, în vederea prelungirii, a contractelor de tranzit prin România a gazelor naturale spre ţările balcanice, care expiră în 2011″, se arată în comunicatul emis miercuri la finalul întâlnirilor de la Bucureşti dintre reprezentanţii Gazprom şi cei ai Ministerului român al Economiei.
Totodată, au fost abordate aspecte ale posibilităţii extinderii colaborării cu Gazprom în zona producţiei de energie electrică, mai informează comunicatul.
De asemenea, cele două părţi au convenit ca, la sfârşitul trimestrului I din acest an, să aibă loc o întâlnire la nivel de experţi pentru punerea la punct a tuturor datelor tehnice pentru proiectele abordate.
La întâlnire au participat Tudor Şerban, secretar de stat în cadrul MECMA, Marcel Piteiu, director general al Romgaz, Florin Muntean, director general al Transgaz, reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul MECMA, reprezentanţi ai MAE, precum şi diplomaţi.
O delegaţie a celui mai mare producător de gaze din lume, gigantul Gazprom din Rusia, condusă de vicepreşedintele companiei, Aleksandr Medvedev, a sosit miercuri dimineaţa, în jurul orei 10.40, la sediul Ministerului român al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri din Capitală.
Delegaţia Gazprom, formată din circa 7-8 membrii, a părăsit sediul ministerului din capitală în jurul orei 12.10, după o oră şi jumătate de discuţii, urmată imediat de delegaţia producătorului român de gaze, Romgaz, şi de cea a transportatorului naţional de gaze, Transgaz. De asemenea, ministrul de resort Adriean Videanu a părăsit ulterior sediul ministerului, fără a face declaraţii.






