Germania blochează deschiderea unui nou capitol de negociere pentru aderarea Turciei la UE

Germania, susţinută de Olanda, a cerut mai mult timp pentru ca Parlamentul de la Berlin să dezbată această chestiune. Deschiderea acestui nou capitol de negocieri, cel de Politică Regională, necesita votul unanim al celor 27 de state membre şi o decizie pozitivă ar fi avut o semnificaţie simbolică substanţială în contextul în care negocierile de aderare cu Ankara, începute în anul 2005, au avansat foarte lent din cauza reticenţelor unor state ca Germania sau Franţa şi a conflictului dintre Turcia şi Cipru.

 

În aceeaşi zi, ministrul turc al afacerilor europene, Ahmet Davutoglu, a cerut cancelarului Angela Merkel să nu facă din aderarea Turciei la UE o temă pentru politica internă germană. ‘Dacă doamna Merkel caută material politic destinat politicii sale interne în vederea alegerilor, acest material nu trebuie să fie Turcia’, a spus oficialul turc, citat de AFP, referindu-se la alegerile legislative care se vor desfăşura în Germania în luna septembrie.

 

‘Doamna Merkel trebuie să ştie că cei care atacă Turcia sfârşesc rău. Priviţi ce i s-a întâmplat lui Sarkozy’, a adăugat ministrul turc, reamintind înfrângerea fostului preşedinte francez, cunoscut şi pentru ostilitatea sa faţă de aderarea Turciei la UE. În ultimele luni, guvernul turc a cerut UE să accelereze procesul de aderare, ameninţând că altfel ar putea căuta alte alianţe.

 

În luna februarie, cancelarul Angela Merkel s-a declarat favorabilă deschiderii unui nou capitol în negocierile cu Turcia, dar a reafirmat că este sceptică în privinţa finalizării acestor negocieri. De asemenea, într-un document intern dezvăluit de mass-media turcă, partidul conservator al cancelarului german se declară împotriva aderării Turciei la UE, întrucât consideră că integrarea acestei ţări cu 75 de milioane de locuitori, în mare majoritate musulmani, ar constitui o povară pentru europeni.

 

Ţările europene şi-au intensificat în ultimele zile criticile faţă de acţiunile represive brutale ordonate de guvernul turc împotriva recentelor manifestaţii antiguvernamentale. Cancelarul Angela Merkel a considerat săptămâna trecută intervenţia poliţiei turce împotriva protestatarilor ca fiind ‘mult prea dură’.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed