“Suntem într-un impas în ce priveşte reglementările actuale pentru provizioane. Una dintre cele mai delicate solicitări pe care am făcut-o băncii centrale se leagă de problema provizioanelor versus restructurarea creditelor”, a spus Gheţea.
El a menţionat că, respectând standardele româneşti de contabilitate, băncile fac provizioane pentru a acoperi în proporţie de 100% împrumuturile ce au ajuns în clasele de risc îndoielnice sau pierdere, iar bancherii cer astfel băncii centrale alinierea la standardele internaţionale de contabilitate (IFRS), prin care băncile pot scoate creditul respectiv din clasele de risc menţionate.
“Acum doi ani era aproape ruşinos să reeşalonezi şi mai bine executai silit. N-aş vrea ca prin situaţia actuală, care duce la restructurarea creditelor, pe care o facem voluntar, lichiditatea băncilor să scadă, profitabilitatea să se reducă şi astfel să ataci capitalul, fondurile proprii, toţi indicatorii băncii deteriorându-se”, a precizat preşedintele ARB.
Şeful ARB a menţionat că asociaţia este în discuţii pe această temă cu banca centrală, subiect abordat şi în discuţiile cu Banca Mondială.
“Sperăm ca problema să fie tranşată în scurt timp, pentru că nu putem merge în acelaşi timp pe ideea că ajutăm clienţii, dar să şi creăm probleme de acest tip”, a mai spus Gheţea.
Potrivit ultimelor date ale BNR, provizioanele constituite de băncile din România au ajuns în august la 12,85 miliarde lei (3 miliarde euro), în creştere cu 69,4% de la începutul acestui an.
Aproximativ 85,5% din valoarea provizioanelor, respectiv 10,99 miliarde lei (2,6 miliarde euro), erau constituite pentru creditele clasificate ca pierdere, acumulând restanţe care depăşesc 90 de zile. Provizioanele pentru creditele clasificate ca îndoielnice însumau 511,7 milioane lei (121,2 milioane euro) la finalul lui august.







