Ghinion pentru Florin Călinescu! A investit jumătate de milion euro în propriul teatru care continuă să rămână închis

Popularul om de televiziune a băgat o avere în cumpărarea clădirii, poate singura proprietate privată din Parcul Herăstrău, și transformarea sa în saloanele-restaurant cu scopul de a organiza evenimente private, dar și muzicale și de teatru. Nu la întâmplare a denumit spațiul ”La Teatru. La Călinescu”. 

Planul artistului (de 64 ani) de a-și face, după o lungă carieră și pendulare într-o polivalență de afaceri, un loc pe placul său, în care să îmbine cultura gastronomică, muzica și teatrul studio, s-a lovit de ghinion. Localul a fost inaugurat la jumătatea anului trecut și a funcționat până la evenimentele care au blocat HoReCa.

Investiția, una impresionantă, în care actorul a băgat o avere (cumpărarea, demolarea parțială și ridicarea noii clădiri și mobilare a trecut de 500.000 euro), nu a apucat să devină reper în domeniu deși arată extraordinar, cum puține alte localuri se prezintă în Capitală.

Cunoscut cândva drept Restaurantul ”Kiseleff”, apoi ”La Radu”, din vechea construcție cumpărată inițial de artist nu a mai rămas aproape nimic. După o lungă perioadă necesară obținerii autorizațiilor de construcție, și un șantier în care, din lipsă de finanțare, a stagnat luni în șir, cu un efort considerabil, Florin Călinescu a reușit să-și vadă visul cu ochii , un restaurant prin care să își consolideaze poziţia în industria ospitalităţii. Și-a dorit un concept inspirat de afară, iar bucătăria de la ”La Teatru. La Călinescu” a fost încredințată primului chef de televiziune din România, Petrișor Tănase.

Cu afaceri în optică, imobiliare și restaurante, fostul director al Teatrului Mic mai deţine un restaurant de cartier, ”Taverna La Călinescu”, în Cartierul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unei declarații de avere pe care a depus-o pe vremea când era director al Teatrului Mic, Florin Călinescu deține trei terenuri în Brașov și Argeș, două apartamente în București, unul în Timișoara, dar și o casă de vacanță în Poiana Brașov.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed