Global Times: Este improbabil ca China să aprobe un acord ”nedrept” convenit de Oracle şi Walmart cu ByteDance privind viitorul TikTok

Cele două companii americane au anunţat că vor cumpăra participaţii la o companie americană nou formată, TikTok Global, care va avea un consiliu de administraţie format în mare parte de americani, pentru a obţine acordul preşedintelui Donald Trump, care a avertizat că în lipsa unui acord va interzice activitatea TikTok în SUA.

În schimb, ByteDance a anunţat că TikTok Global va fi filiala sa din SUA, la care va deţine 80% din acţiuni.

”Este clar că aceşti termeni arată stilul agresiv al Washingtonului şi logica golănească. Afectează securitatea naţională, interesele şi securitatea Chinei”, arată un editorial în engleză publicat de Global Times, luni seara târziu. Editorialul a fost publicat şi în ediţia chineză.

”Din informaţiile oferite de SUA acordul este nedrept. Cedează solicitărilor nerezonabile ale Washingtonului, Este greu pentru noi să credem că Beijinugul va aproba un astfel de acord”, arată editorialul.

Global Times este un tabloid publicat de People’s Daily, ziarul oficial al Partidului Comunist Chinez, dar nu scrie în numele partidului şi al guvernului, spre deosebire de publicaţia sa părinte.

Guvernul chinez s-a abţinut în mare parte să comenteze detaliile acordului, dar Ministerul de Externe a afirmat că Statele Unite ar trebui să ofere un mediu corect şi nediscriminatoriu pentru companiile străine.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed