GM vrea să strângă 4,3 miliarde dolari pentru a putea păstra filiala Opel (video)

0
Şeful constructorului american, Fritz Henderson, doreşte ca acest plan alternativ să fie gata „până la următoarea şedinţă a consiliului de administraţie, ce va avea loc la începutul lunii septembrie”, a afirmat cotidianul economic, pe pagina sa web, citând trei surse.

În cazul în care GM va decide să păstreze divizia Opel, decizia va fi contrară eforturilor din ultimele luni, în care constructorul german a încercat să găsească un cumpărător pentru filiala sa aflată în dificultate.

GM şi guvernul german nu au reuşit să se pună de acord privind grupul ce urma să preia Opel, candidaţii fiind compania canadiană Magna, producătoare de piese de schimb, ce beneficiază de susţinerea Berlinului, şi fondul de investiţii belgian RHJ, preferat de GM.

Soarta Opel, în suspans după ce compania-mamă a devenit insolventă în primăvară, a devenit o adevărată afacere de stat în Germania, unde grupul are 25.000 de salariaţi, mai ales că peste câteva săptămâni sunt programate alegeri legislative.

Germania încearcă de câteva luni să asigure supravieţuirea Opel şi consideră că aceasta ar putea fi cel mai bine garantată printr-o preluare de către Magna, fiind gata să ofere ajutoare publice de miliarde de euro în acest scop.

Magna, care beneficiază de sprijinul băncii ruseşti Sberbank, vrea ca Opel să pătrundă agresiv pe piaţa din Rusia, în timp ce RHJ vrea să reducă producţia, pentru a aduce Opel pe profit şi ar putea vinde divizia înapoi către GM.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel