După ce a iritat Europa şi a inflamat pieţele, Grecia are şanse să rămână fără Guvern

PASOK mai deţine doar o majoritate parlamentară de 152 de locuri din totalul celor 300.

Opoziţia cere alegeri anticipate

Liderul partidului conservator grec de opoziţie Noua Democraţie, Antonis Samaras, s-a pronunţat împotriva referendumului anunţat de premierul Georgios Papandreou asupra acordului european de ştergere a unei părţi din datoria ţării, cerând în schimb convocarea de alegeri anticipate

Premierul Georgios Papandreou a anunţat că Grecia va organiza un referendum pe tema pachetului de ajutorare decis de UE pentru a-i rezolva criza datoriilor. Guvernul va cere şi un vot de încredere în Parlament.

Pachetul de măsuri are în vedere pierderi de până la 50% pentru creditorii privaţi ai datoriei Greciei, precum şi un nou împrumut de 100 de miliarde de euro.

Măsurile de austeritate luate de guvern au fost contestate prin ample proteste în Grecia. Papandreou a spus la o şedinţă a partidului său socialist că guvernul are încredere în judecata alegătorilor eleni.

El nu a indicat o dată pentru referendum, dar a spus că vor fi făcute publice detalii la momentul potrivit. Mulţi greci consideră că guvernarea a mers prea departe permiţând UE şi FMI să dicteze măsuri de austeritate.

Referendumul din Grecia ameninţă cu declanşarea unei noi crize în zona euro

„Dacă ar exista un referendum, am putea trage concluzia că nu ar accepta măsurile de austeritate. Am putea ajunge la concluzia că se va prăbuşi tot castelul din cărţi de joc”, a spus Howard Wheeldon, analist la compania BGC Partners.

„Este dificil de estimat ce se va întâmpla cu Grecia dacă resping. Va fi destul de rău pentru Uniunea Europeană şi mai ales zona euro, dar mult mai rău pentru Grecia. În cazul unui vot «Nu», Grecia ar intra imediat în faliment. Nu-i văd rămânând în zona euro”, a spus economistul Christopher Pissarides, laureat al premiului Nobel.

 

Toată Europa e furioasă pe Grecia
Acuzele la adresa conducerii Greciei, după ce Guvernul a anunţat că va organiza referendumul nu au întârziat să apară. Lucinda Creighton, ministru în cabinetul Portugaliei, ţară care a fost la rândul ei salvată, a comparat anunţul guvernului grec cu o grenadă aruncată peste înţelegerea de sptămâna trecută, cea  în care a fost convenit planul de ajutor pentru Grecia.
Nemţii sunt deja enervaţi. Rainer Bruederle, parlamentar din coaliţia Angelei Merkel a spus, iritat, că Papandreu are un mod ciudat de a acţiona şi a opinat că Europa ar trebui să oprească programul de ajutor  pentru Grecia şi să se pregătească pentru insolvenţa statului. „Nu aşa se conduce o ţarăŢ a spus, furios, şi şeful unei mari companii din Grecia, care a preferat să să rămână anonim, pentru Reuters.
Analiştii spun că, în cazul în care referendumul va fi un eşec, Grecia va avea parte de ceea ce se cheamă „hard default” scenariu în care băncile ar trebui să accepte o pierdere de 75% din expunerea lor pe Grecia. În plus, situaia nou creată ar putea crea probleme suplimentare pentru Italia şi Spania.

 

 

Bursele , pe roşu

Bursele europene înregistrau scăderi semnificative marţi dimineaţă, afectate în special de căderea acţiunilor băncilor, investitorii fiind îngrijoraţi de decizia Greciei de a organiza un referendum cu privire la planul de ajutor decis săptămâna trecută la Bruxelles, transmite AFP

La scurt timp de la deschidere, Bursa de la Frankfurt înregistra o cădere de 3,37%, cea de la Paris o scădere de 1,89% iar cea de la Londra o scădere de 1,71%. La rândul său, bursa de la Madrid a înregistrat o scădere de 2% iar cea de la Milano o cădere de 3%. Ulterior tendinţa de scădere s-a accentuat pe toate pieţele bursiere, în special la Paris unde indicele principal înregistra o scădere de 3,28%.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed