Moda înstrainării averilor către persoane apropiate a devenit extrem de frecventă în cazurile de urmarire penală. Astfel, cunoscuţii afacerişti si oameni de fotbal au intrat într-un joc cu o strategie bine pusă la punct.
Aşa cum am promis, va prezentăm circuitul de înstrainare al averilor.
CRISTI BORCEA
Cristi Borcea şi-a dat averea mamei şi fostei soţii
De la începutul anchetei, Cristi Borcea s-a operat pe cord, s-a tratat de o intoxicaţie cu mercur, a divorţat, s-a recăsătorit şi a făcut un copil, dar a plecat în Statele Unite să-i înveţe pe americani gustul shaormei. Bineinteles că între timp nu a uitat sa îşi înstrăineze principalele afaceri pe care le deţinea aici. Deşi avea probleme juridice privind modul în care a scăpat de datoriile firmei Crimbo Prod Carn, pe care a cesionat-o unor irakieni de negăsit în ţară, Borcea a decis să renunţe, culmea, fix la afacerile cele mai bune pe care le mai avea. Acţiunile pe care le deţinea în firmele care mai desfăşurau activităţi au fost cedate mamei sale, Elena Borcea, sau fostei soţii, Mihaela Borcea. Fostul acţionar de la Dinamo a ales să rămână în continuare acţionar doar la nişte SRL-uri fără profit.
Astfel, la Crimbo Gas International SRL, una din principalele afaceri din punct de vedere al profitabilităţii, acţionar în prezent este mama lui Borcea şi un apropiat al acestuia, Corneliu Gădoiu. Şi tot mama a mai preluat şi pachete de acţiuni la CRIMBO GAS SRL şi TRANSPECO LOGISTICS & DISTRIBUTION SA. Iar pentru cea mai importantă firmă din acest lanţ, Crimbo Gas 2000 SRL, Borcea a optat pentru varianta divizării societăţii şi a transferat cea mai mare parte a activelor pe numele uneia din firmele fostei soţii, Mihaela Borcea, SC Michelle SRL.
Prin această operaţiune, Mihaela Borcea s-a ales cu active în valoare de peste 11 milioane de lei, preluând de pe umerii fostului partener de viaţă şi două imobile situate pe Calea Floreasca, un spaţiu comercial tot în Bucureşti şi un motel în Botoşani. La acestea s-a adăugat şi profitul de peste 10 milioane de lei, pe care Borcea nu îl încasase de la firma sa, şi care a fost, de asemenea, transferat tot Mihaelei Borcea. Citeşte mai multe pe Sport In…








