Guvernul britanic caută experți în securitate cibernetică printre elevi

Proiectul ar urma să includă 5.700 de elevi care au vârsta de 11 ani sau mai mare și care vor avea patru ore în fiecare săptămână dedicate acestui subiect nou.

 

Cursurile, care vor începe din luna septembrie, vor cuprinde inclusiv ore de predare online și simulări cu amenințări din lumea virtuală actuală.

 

Săptămâna trecută, o comisie a parlamentului britanic a avertizat că lipsa abilităților în acest domeniu afectează încrederea în posibilitățile de apărare cibernetică ale Regatului Unit. Riscul reprezentat de pericolul unui atac cibernetic care ar putea fi desfășurat de criminali independenți sau de puteri străine este inclus în topul celor patru amenințări principale la adresa securității naționale a Marii Britanii, scrie BBC News.

 

Securitatea cibernetică este o industrie într-o rapidă dezvoltare, incluzând 58.000 de experți la nivelul Marii Britanii, potrivit datelor guvernului britanic, conform BBC.

 

Departamentul de Cultură, Media și Sport oferă o finanțare de 20 de milioane de lire sterline pentru acest proiect educațional, care va include deopotrivă cursuri și metode de evaluare a cunoștințelor dobândite.

 

Ministrul culturii și domeniului digital Matt Hancock a declarat pe marginea acestui proiect: ”Acest program inovativ de învățare va oferi miilor dintre cele mai bune și inteligente minți tinere oportunitatea de a deprinde abilități din domeniul avangardist al securității cibernetice alături de celelalte materii ale lor din anii gimnaziali”.

 

”Suntem hotărâți să pregătim Marea Britanie pentru provocările cu care se confruntă în prezent și în viitor, iar rolul acestor cluburi extracurriculare este tocmai acela de a ajuta la identificarea și la motivarea viitoarelor talente”, a mai spus același Matt Hancock.

 

Guvernul britanic alocă deja fonduri pentru universități și pentru programe de plasare în domeniul de activitate dedicat pentru acei studenți promițători.

 

Expertul în securitate cibernetică Brian Lord, fost director adjunct al Comandamentului național de comunicații (GCHQ), instituția britanică națională care se ocupă de culegerea și analizarea informațiilor din sursele electronice, a declarat pentru BBC Breakfast că acest proiect reprezintă o inițiativă esențială pentru a recruta mai mulți oameni în această profesie. Acesta a adăugat glumind: ”Există o anumită percepție că securitatea cibernetică înseamnă dependenți de tehnologie care au părul lung, poartă ochelari, se îmbracă cu tricouri inscripționate cu formații heavy-metal și beau red bull”.

 

”Acei oameni chiar există și ei fac o treabă extraordinară”, a subliniat Brian Lord, care a mai spus ”că cu cât un copil primește mai multă expunere cu atât mai mult el va fi pregătit pentru cariera sa viitoare, iar generațiile au nevoie să înțeleagă cum să se protejeze eficient atunci când folosesc mediul online, deci obții un beneficiu dublu în acest sens”, încheie BBC News.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed