Guvernul dă bani pentru modernizarea și consolidarea Stadionului Giulești. Valoarea lucrărilor, peste 121 milioane de lei

„Adoptăm, în perspectiva Euro 2020, hotărârea guvernului privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții <Consolidarea și modernizarea stadionului Giulești Valentin Stănescu>, realizat prin Compania Națională de Investiții – CNI SA. Finanțarea se va face de la bugetul de stat prin bugetele MDRAP și Ministerului Transportului în valoare totală de 121.131.000 lei, iar termenul de finalizare va fi de 21 de luni”, a anunțat premierul la începutul ședinței Executivului.

 

 

 

Potrivit proiectului, Stadionul Giulești va avea o capacitate de 14.000 de locuri, va avea sali de antrenament, sală de mese cu bucătărie tip catering, recepţie, sală sport multifuncţională, pistă atletism, sală haltere, sală box, sală lupte/karate/ judo și două studiouri TV cu anexe.

 

 

De asemenea, stadionul Giulești va avea zona de loje VIP în spaţiu închis, iar suprafaţa de joc va fi din gazon mixt, prevăzut cu sistem de drenaj, irigaţii şi sistem pentru stimulare creşterii gazonului.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed