Unul din principalele capete de acuzare lansate de opoziţia de atunci la adresa guvernelor conduse de Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu a fost că au îndatorat România. Într-adevăr, între decembrie 2008, când a fost instalat la Palatul Victoria primul cabinet condus de actualul primar al Clujului, şi aprilie 2012, când guvernul Ungureanu a fost demis după doar două luni de activitate printr-o moţiune de cenzură, datoria publică a României (din care cea a administraţiei centrale reprezintă în jur de 95%) s-a majorat cu 17,2% din PIB conform metodei de calcul interne şi cu 21,6% din PIB conform metodei UE de calcul. În sume absolute, este vorba de circa 128 de miliarde de lei potrivit primului standard şi de circa 142 de miliarde de lei conform celui de-al doilea. Adică undeva între 29 şi 32 de miliarde de euro. Probabil că toţi cititorii îşi aduc aminte de contextul în care au fost contractate creditele respective – la nivel mondial criza economică făcea ravagii, mai toate guvernele se treziseră cu încasări mult mai mici la buget, iar instituţiile financiare, fie ele de stat sau private, erau la un pas de colaps. Iar o bună parte din banii împrumutaţi atunci de guvernanţii din România au fost utilizaţi drept metodă (controversată, ce-i drept) de stabilizare a sectorului bancar intern.
