Guvernul Ungariei pregăteşte un buget de austeritate pentru 2010, în ciuda alegerilor din aprilie

"Bugetul de austeritate este impus de criză, de interesele Ungariei şi, în definitiv, de bunul simţ", a subliniat premierul Gordon Bajnai în cadrul unei conferinţe de presă.

"Scăderea cheltuielilor, scăderea impozitelor, crearea de locuri de muncă şi întărirea securităţii" vor fi principalele aspecte luate în calcul în alcătuirea acestui buget, a adăugat Bajnai.

Chiar dacă guvernul a reuşit să întărească moneda naţională (forintul), să relanseze sectorul construcţiilor şi să recapete încrederea investitorilor străini, "criza nu s-a încheiat încă, iar gestionarea crizei trebuie să continue şi, pentru a ne consolida rezultatele obţinute, trebuie să scădem în continuare cheltuielile", a precizat premierul.

Astfel, vor fi necesare economii în special în transportul public şi la nivelul administraţiilor locale, pentru a limita deficitul bugetar la 3,8% din PIB, marja fixată de Uniunea Europeană, de FMI şi de Banca Mondială, pentru un împrumut de 20 miliarde euro acordat în toamna lui 2008. (NewsIn)

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole