Hagiu, FORT: Până la 18% din alimentările cu carburant în zona comercială sunt ilegale

Marian Manolache

Transportatorii au în prezent două oferte: 3,5 lei pe litru de motorină şi peste 5 lei pe litru de motorină! Primul preţ este practicat pe piaţa neagră, celălalt pe piaţa reală a combustibililor. Încurajaţi de lipsa unei legislaţii clare în domeniu, transportatorii aleg deseori varianta evazionistă, spune preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport, Augustin Hagiu.

 

“Până la 18% din alimentările cu carburant în zona comercială se petrec din zona neagră”,  a declarat Augustin Hagiu, preşedintele FORT. Marfa se găseşte pe toate drumurile.

 

“De la cisternele de motorină, din rezervoarele transportatorilor rutieri şi din zona CFR-urilor, unde locomotivele consumă tot motorină”, a mai precizat Hagiu.

 

Amenzile sunt de câteva zeci de milioane. Dar nu este de ajuns. Transportatorii propun să urmăm exemplul Spaniei: atât la început, cât şi la sfârşit de an, ministerul să fie notificat cu privire la numărul de kilometri care apare la boardul vehicului comercial.

 

“Trebuie sa dovedeşti la un anumit consum mediu că tu ai alimentat carburant cu facturi, cu chitanţe care atestă că statul a primit acciza. Şi ce primeşti în schimb? Ti se returnează acciza”, a conchis preşedintele FORT.

 

Aşadar, returnarea accizei este singura soluţie pentru ca piaţa neagră a combustibililor să scadă, spun transportatorii. Carburantul are o pondere de 50 la sută din costul deplasării unui vehicul comercial. 20 la sută din acest cost este reprezentant de accize.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole