Halep, prima apariție după divorț: Întrebarea care a lăsat-o fără răspuns

Se spune că nu există un divorț trist, pentru simplul motiv că, dacă relația decurgea bine, nu s-ar fi ajuns la o despărțire oficială. Ceea ce e valabil și în cazul „rupturii“ Simona Halep (30 de ani) – Toni Iuruc (43 de ani).

Această știre a avut însă un ecou uriaș datorită notorietății Simonei. În plus, momentul în care s-a aflat despre acest divorț a fost cu adevărat neașteptat. În primul rând, cei doi n-au rezistat împreună, nici măcar un an după ce a avut loc cununia civilă, pe data de 15 septembrie 2021. Apoi, nunta era programată pentru acest an, pe 13 noiembrie, la Cazino Sinaia. Dar cel mai surprinzător aspect a fost că, până la confirmarea divorțului de către Toni Iuruc pentru „Fanatik“ – știrea inițială a fost publicată de prosport.ro – niciun semn nu anunța un astfel de deznodământ. Mai ales că, în timpul verii, Simona și Toni au fost într-o vacanță romantică, în Grecia. Apoi, au călătorit împreună, la New York, postând fotografii împreună, înaintea participării lui Halep, la US Open.

Așadar, nu e clar când și unde s-a produs „ruptura“. Cert e că cei doi nu mai formează un cuplu. „Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim! Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică… De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere!“, a fost declarația lui Apostol Gabriel (Toni) Iuruc pentru „Fanatik“. Acesta tocmai a bifat al treilea divorț, cu siguranță, cel mai intens mediatizat.

Simona, văzută prin București

Potrivit site-ului cancan.ro, la o zi după anunțul divorțului, Simona a fost văzută prin București, în fața vilei din Primăverii pe care a cumpărat-o cu Toni Iuruc după logodnă. Asaltată de paparazzi site-ului amintit, Halep a fost întrebată despre motivele divorțului, însă n-a oferit niciun răspuns.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed