Haos fără precedent la Twitter. Peste 1.000 de angajați au demisionat în doar o zi

După disponibilizările masive făcute la începutul lunii, un mare număr din angajaţii Twitter şi-au prezentat acum demisia, forţaţi de ultimatumul dat de noul proprietar al companiei.

În prima parte a săptămânii, Elon Musk le-a dat de ales angajaţilor Twitter care au supravieţuit concedierilor între a lucra intens la un program prelungit şi a părăsi compania.

Iniţial, după ultimatumul lui Elon Musk, s-a vorbit de sute de demisii. Însă, surse interne citate de New York Times susţin că pe 17 noiembrie peste 1.200 de angajaţi au ales să părăsească de bunăvoie compania.

După concedieri, Twitter rămăsese cu aproximativ cu jumătate din cei 7.500 de angajaţi pe care îi avea înainte de achiziţionarea companiei de către Elon Musk. Acum, se pare că în cadrul companiei mai lucrează în jur de 2.500 de oameni.

Aceleaşi surse spun că multe sisteme interne nu mai sunt în grija nimănui. Cei care şi-au dat demisia pe 17 noiembrie susţin că şi-au oprit singuri accesul la soluţiile interne de comunicare, deoarece nu mai existau oameni de HR care să facă asta.

Echipa „core services”, care se ocupă de sisteme esenţiale ale platformei sociale, avea peste 100 de angajaţi înainte de schimbarea proprietarului. Acum, în cadrul acesteia mai lucrează doar patru angajaţi.

În exodul angajaţilor Twitter a jucat un rol şi modul în care Elon Musk se răzbună pe proprii angajaţii. Mai mulţi inginerii şi executivi au fost concediaţi în ultimele zile pentru că l-au contrazis sau criticat.

Acum, sursele spun că Elon Musk, care a cumpărat Twitter cu 44 de miliarde de dolari, încearcă să-i convingă pe unii dintre demisionari să rămână.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed