Hedgingul şi dividendele au făcut 60% din profitul Petrom

Câştigul financiar i-a permis Petrom să îl întreacă, după primele şase luni ale anului, pe proprietarul său austriac, grupul OMV, care a avut un profit de 185 milioane de euro. “Am câştigat datorită hedgingului, deoarece 45% din producţie este asigurată pentru un baril între 65 şi 80 de dolari, iar preţul petrolului a fost mai jos de atât”, a explicat pentru Business ­Standard Mariana Gheorghe, CEO ­Petrom. Astfel, profitul financiar a crescut în primul semestru până la 550 milioane de lei (131 milioane de euro), de aproape trei ori mai mult faţă de nivelul de 199 milioane de lei, din aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea s-a produs, în principal, “datorită folosirii instrumentelor de acoperire a riscului, care au generat câştiguri, financiare în valoare de 339 milioane de lei, dar şi datorită nivelului mai mare al dividendelor încasate de la filiale şi a câştigului din evoluţia ratei de schimb valutar”.

Câştigul OMV a scăzut cu 84% în primul semestru, la 185 milioane de euro, de la 1,13 miliarde de euro în prima jumătate a anului trecut, în contextul reducerii veniturilor din vânzări cu 35%, la 8,4 miliarde de euro, de la 12,91 miliarde de euro. >energie/06

În al doilea trimestru, profitul Petrom (SNP), de 417 milioane de lei (98,6 milioane de euro), se plasează cu 39% sub valoarea de la finele intervalului aprilie-iunie din 2008, dar mult mai bine decât estimările analiştilor. Anterior anunţării rezultatelor financiare, analiştii vedeau câştigul Petrom în scădere cu 68,2% în trimestrul al doilea, la 218 milioane de lei (51,9 milioane de euro).

“Analiştii s-au înşelat atât de mult pentru că, în general, se uită la preţul petrolului şi la cursul de schimb. Astea sunt ipotezele mari pe care ei se bazează atunci când fac previziuni. Rezultatul financiar, rezultatele financiare în general, nu poate fi anticipat pentru că informaţiile nu sunt publice în această zonă”, a comentat Mariana Gheorghe.

În prima jumătate de an, Petrom a avut din nou pierderi puternice din activitatea de rafinare, zona cea mai vulnerabilă a societăţii petroliere integrate. Pe acest segment, compania a înregistrat o pierdere de 394 milioane de lei (93,8 milioane de euro), dublă faţă de perioada similară a anului trecut.

“Am avut din nou pierderi din rafinare, de 400 milioane de lei. Acum, revizuim întreg portofoliul de activităţi şi vom vedea ce decizie luăm”, a spus Mariana Gheorghe. Referitor la posibilitatea vânzării rafinăriei Arpechim, directorul Petrom a spus că sunt evaluate mai multe opţiuni. “Orice este posibil”, a punctat Mariana Gheorghe, adăugând că, în prezent, nu se află în negocieri pentru această externalizare. Cifra de afaceri a Petrom din primele şase luni ale anului a ajuns la 5,926 miliarde de lei (1,41 miliarde de euro), în scădere cu 28% faţă de perioada similară a anului trecut.

Veniturile companiei au fost de 6,88 miliarde de lei (1,62 miliarde de euro), cu 30,6% sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut. Liderul pieţei petroliere interne a raportat cheltuieli de 5,879 miliarde de lei (1,39 miliarde de euro), cu 25,14% mai mici, ca urmare a unui amplu program de reducere a costurilor, pe fondul crizei economice, şi de securizare a cash-flow-ului, luând credite de peste 1,5 miliarde de euro.
Potrivit directorului general executiv al firmei petroliere, criza economică va afecta piaţa carburanţilor mai mult în al doilea semestru decât în prima parte a anului, fiind posibilă o scădere de 5% pe retail şi de 5-15% pe partea de vânzări comerciale.

“Este posibilă o scădere de 5% pe retail, până la finele anului, deoarece criza economică are ca efect scăderea consumului şi a puterii de cumpărare, deci a vânzărilor. Pe sectorul comercial, de la o scădere de 10% în primul semestru, în funcţie de evoluţia economică, anticipăm o scădere de 5-15% până la sfârşitul anului”, a afirmat Mariana Gheorghe. Potrivit acesteia, piaţa de retail a stagnat în primul semestru, iar vânzările comerciale au scăzut cu 10%. De asemenea, piaţa gazelor naturale va scădea cu 19-21% pe întreg anul, ca urmare a reducerii consumului industrial, estimează compania.

Petrom şi-a elaborat bugetul pentru 2009 bazându-se pe o estimare de creştere economică negativă de 4-6% a Produsului Intern Brut, iar deocamdată nu are în vedere o revizuire a acestuia, deşi directorul general executiv întrevede chiar posibilitatea ca economia să coboare cu 8% în acest an.

“Nu ne vom schimba bugetul decât dacă, prin revizuirea portofoliului de producţie, vom vedea că avem nevoie. Încă nu avem cifrele necesare pentru o revizuire”, a explicat Mariana Gheorghe.

Vânzarea activităţilor de petrochimie ale rafinăriei Arpechim depinde şi de cumpărător, nu doar de Petrom, iar combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea este singurul ofertant, au mai spus oficialii companiei petroliere.

“Oltchim rămâne în continuare partenerul preferat pentru vânzarea petrochimiei. (…) Suntem gata să facem tranzacţia cu Oltchim, dar depinde dacă pot şi ei”, a afirmat Gheorghe. În urmă cu doi ani, şeful Petrom declara că Oltchim este partenerul preferat pentru preluarea acestor active. Oltchim încearcă din 2006 să cumpere petrochimia de la Arpechim, care i-ar asigura astfel stabilitate în privinţa materiilor prime, dar deocamdată nu dispune de fondurile necesare.

Mariana Gheorghe a mai spus că speră ca tranzacţia cu Oltchim să aibă loc în lunile următoare. Petrom va continua procesul de restructurare, ce include şi renunţarea la o parte dintre angajaţi, iar reprezentanţii companiei spun că grupul şi-a “întărit poziţia” în privinţa litigiilor cu foşti şi actuali angajaţi. “Ne-am întărit poziţia, avem documente justificative. Gestionăm, pentru noi, în modul cel mai responsabil această criză, astfel încât impactul financiar asupra companiei să fie cât mai mic. Vom continua restructurarea până când vom atinge nivelul de competitivitate dorit”, a mai declarat directorul general al companiei petroliere.

Petrom a constituit provizioane de 1,3 miliarde de lei (peste 300 milioane de euro) pentru aceste litigii, survenite în urma unor interpretări diferite ale unor clauze din Contractul Colectiv de Muncă. Compania avea, la jumătatea anului, 29.103 angajaţi, faţă de 33.311 salariaţi la finele anului trecut, ceea ce înseamnă că între timp a restructurat 4.208 posturi.

Petrom deţine o reţea de 550 de benzinării, rafinăriile Petrobrazi şi Arpechim şi operaţiuni în domeniul explorării şi extracţiei de petrol şi gaze naturale. Pachetul majoritar de acţiuni al companiei este controlat, din 2004, de grupul austriac OMV, care deţine 51% din capital.
Alţi acţionari importanţi sunt Ministerul Economiei, cu 20,64%, iar Fondul Proprietatea controlează 20,11% din titlurile Petrom. Restul de 8,24% din acţiuni sunt listate la BVB.


>OMV negociază achiziţia Petrol Ofisi pentru 1,2 mld. dolari

  • Grupul austriac de petrol şi gaze OMV, proprietarul Petrom, poartă discuţii cu Dogan Holding privind preluarea a 54,17% din acţiunile retailerului de carburanţi Petrol Ofisi din Turcia, evaluat, potrivit agenţiei Reuters, la 1,2 miliarde de dolari.
  • OMV deţine deja 41,58% din acţiunile Petrol Ofisi, după ce a intrat în acţionariatul companiei în anul 2006, se arată într-un comunicat al OMV şi Dogan Holding.
  • Grupul Dogan se confruntă cu dificultăţi financiare, iar vânzarea Petrol Ofisi ar putea reprezenta o oportunitate pentru consolidarea capitalului şi atragerea de lichidităţi.
  • OMV a vândut, în prima parte a acestui an, participaţia de 21,5% deţinută la compania MOL din Ungaria, pentru 1,4 miliarde de euro, ieşind din acţionariatul acestui grup.
  • Profitul EBIT al OMV pe segmentul de explorare şi producţie, echivalent cu valoarea vânzărilor grupului pe acest segment fără taxele plătite pentru ţiţeiul extras, a scăzut cu 69% în primul semestru din acest an, la 476 milioane de euro, de la 1,51 miliarde de euro în perioada similară din 2008, se mai arată în raportul publicat ieri. Divizia de rafinare şi marketing a grupului austriac a înregistrat un EBIT negativ de 39 milioane de euro, faţă de 243 milioane de euro în prima jumătate a anului trecut.

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole