Hillary Clinton vrea să relanseze negocierile pentru pace în Orientul Mijlociu

Secretarul de stat se va întâlni sâmbătă cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, în cursul unei vizite la Abu Dhabi, după care va pleca în Israel unde va discuta cu premierul Benjamin Netanyahu.

Clinton a fost precedată la Ierusalim, începând de joi, de emisarul american pentru Orientul Mijlociu George Mitchell, care a făcut mai multe vizite în regiune, dar nu a reuşit să îi aducă pe israelieni şi palestinieni la masa negocierilor.

În cursul unei întrevederi de vineri cu Mitchell, Netanyahu a spus că speră că discuţiile cu americanii vor contribui la “relansarea cât mai repede posibil a negocierilor pentru pace între Israel şi palestinieni”, blocate după ofensiva israeliană din Gaza de la sfârşitul lui 2008.

Dar analiştii sunt sceptici. Venirea lui Clinton “înseamnă că procesul de pace este în impas şi că vrea să încerce să îl relanseze”, subliniază politologul israelian Yossi Alpher. “Marea întrebare este dacă vine aici pentru a oferi stimulentul sau a da pedeapsa”, a adăugat el.

Clinton i-a prezentat săptămâna trecută un raport de etapă preşedintelui Barack Obama, subliniind că există în continuare dificultăţi, înainte de o relansare a negocierilor israeliano-palestiniene. Obama consideră acest dosar prioritar şi i-a reunit pe Netanyahu şi Abbas la New York în septembrie, dar nu a obţinut rezultate tangibile.

În plus, diviziunile din tabăra palestiniană nu favorirează reluarea procesului de pace. Mişcarea islamistă Hamas contestă legitimitatea preşedintelui palestinian, care controlează numai Cisiordania, şi a accentuat şi mai mult diviziunea interzicând organizarea alegerilor convocate de Abbas în 24 ianuarie şi în fieful său, Gaza.

“Blocajul este total la palestinieni. Deci este puţin probabil să poată fi înregistrate progrese semnificative în dosarul israeliano-palestinian”, apreciază Jonathan Spyer, cercetător la Global Research in International Affairs Center.

Palestinienii cer Israelului ca, înainte de reluarea dialogului, să suspende complet construcţiile în coloniile din Cisiordania ocupată, ilegale şi din punctul de vedere al comunităţii internaţionale.

Netanyahu, a cărui coaliţie guvernamentală se bazează în special pe formaţiuni de dreapta şi de extremă-dreapta, s-a opus apelurilor internaţionale pentru sistarea colonizării şi a propus un moratoriu parţial asupra construcţiilor în ele.

Palestinienii se întreabă dacă reluarea discuţiilor va duce la vreun progres, ţinând cont de prăpastia care îi separă de Israel. “Ce obiective am putea să atingem? Cred că poziţia Guvernul israelian este foarte clară şi nu aştept nimic strict din partea sa”, spune Samir Awad, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Bir-Zeit din Cisiordania.

În condiţile în care nu se întrevede nicio soluţie în dosarul israeliano-palestinian, este posibil ca Clinton să îşi schimbe tehnica şi să profite de apelurile pentru dialog exprimate de liderii sirieni şi israelieni. “Când discuţiile pentru pace se împiedică între Israel şi palestinieni, îşi iau avânt în dosarul israeliano-sirian. Este clasic şi nu aş fi surprins ca aceasta să fie din nou situaţia”, a apreciat Spyer.
 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole