Horoscop Cristina Demetrescu iulie 2024. Fenomene imprevizibile pentru zodii. Astrologul spune că în a doua parte a lunii iulie, unele zodii au de câștigat, iar altele de pierdut.
Cristina Demetrescu anunță că luna iulie va fi una destul de imprevizibilă în a doua parte. Astfel, depinde de fiecare zodie în parte ce alege.
Sunt pierderi, dar și câștiguri. Chiar și așa, fiecare decizie vine cu riscurile sale. Pot exista scandaluri, pot exista conflicte, însă nimeni nu trebuie să se lase afectat.
Lucrurile se redresează pe parcurs, indiferent de cât de dificile ar putea părea în primă fază, iar de asta trebuiesc fie conștient orice nativ în parte pe toate planurile.
Horoscop Cristina Demetrescu iulie 2024. Fenomene imprevizibile pentru zodii
„Unii câștigă pentru că pierd alții și cumva invers. Evident că nu este doar în plan financiar. Nu aș risca să mă duc acuma, pentru că Taur este un semn venusian, să-mi fac o culoare de păr așa roșcată. Adică n-aș merge nici pe riscuri foarte mari din din punct de vedere estetic.
Apropierea lui uranus de Algol poate să creeze fenomene imprevizibile la modul general, dar aici noi nu putem avea controlul asupra lor. Tot ce se întâmplă ciudat în următoarea săptămână, toate scandalurile, toate fenomenele imprevizibile, noi nu putem să ținem controlul asupra lor, nu putem decât să luăm la cunoștință că trăim într-o lume nebună și cu a și cu asta basta”, a spus Cristina Demetrescu, conform stirileprotv.ro.











