Hotel de 4 stele construit în centrul municipiului Sfântu Gheorghe printr-o investiție a guvernului de la Budapesta

Fundaţia Pro Economica Alapítvány, finanțată de Guvernul ungar pentru derularea de proiecte în Transilvania, a inaugurat un hotel de patru stele în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, o investiţie de 5 milioane de euro. La inaugurare a fost prezent și liderul UDMR, Kelemen Hunor.

„B the Hotel, unul dintre proiectele hoteliere iniţiate în 2018 şi continuate chiar şi în perioada pandemică a fost ieri inaugurat la Sfântu Gheorghe. Deşi bugetul alocat iniţial era de 2,5 milioane de euro, investiţia totală s-a dublat până la final, parte din finanţare fiind alocată de Fundaţia Pro Economica Alapítvány”, anunţă fundaţia.

„Ne bucurăm nespus să inaugurăm şi primul hotel realizat cu ajutorul finanţărilor fundaţiei noastre şi să participăm, astfel, la dezvoltarea zonei Transilvaniei. În acest caz chiar putem vorbi de un proiect de reconversie urbană, care nu numai că generează noi locuri de muncă în zonă, dar şi accentuează potenţialul investiţional al regiunii. Vor urma şi alte hoteluri şi facilităţi turistice suplimentare în zonă, investiţii totale de aproximativ 100 milioane de euro, care preconizăm că vor crea circa 500 de noi locuri de muncă”, a declarat Monika Kozma, director executiv Fundaţia Pro Economica, citată de News.ro.

Potrivit sursei citate, în ultimii ani, Fundaţia Pro Economica Alapítvány a investit circa 44 de milioane de euro, fonduri nerambursabile, în mai multe proiecte turistice din Transilvania, respectiv hoteluri de minimum 4 stele şi facilităţi turistice suplimentare. Printre proiectele finanţate se numără şi un complex cu 20 de apartamente din Vârşag, din judeţul Harghita, precum şi un hotel cu 115 camere, construit în Târgu Mureş. Facilităţile acestor cazări includ şi centre SPA, tratamente balneare, pistă de bob, pârtie de schi, acces cu avion privat.

Hotelul este dezvoltat pe structura existentă a unui vechi centru de nefamilişti din oraş, achiziţionat de actualul proprietar, Boer Lehel, în anul 2017. Pentru că se afla într-un grad de degradare masiv şi pentru a corespunde standardelor seismice actuale, până în anul 2019 clădirea a trecut printr-un proces de renovare şi refacere a structurii şi fundaţiei. Ulterior, din 2019 a început efectiv dezvoltarea proiectului hotelier de 4 stele, cu adresabilitate preponderant către segmentul business, fără a fi neglijat, însă, potenţialul pieţei de leisure, relatează News.ro.

B the Hotel este poziţionat în imediata vecinătate a centrului oraşului Sfântu Gheorghe, la doar câteva minute distanţă de principalele instituţii de interes, publice şi culturale, de zonele comerciale şi industriale, şi la doar 2 km faţa de “inima” sportivă a oraşului, Sepsi OSK Stadium şi Sepsi Arena.

Suntem singurul hotel de business din judeţ şi suntem foarte mândri de rezultatul final. A fost un parcurs adesea dificil, dar putem spune că începând din 28 iulie am pus încă o cărămidă la dezvoltarea turismului de afaceri, dar şi de leisure nu doar în oraşul Sfântu Gheorghe, ci şi în întreaga regiune”, a declarat omul de afaceri Boer Lehel, proprietarul B the Hotel, precum şi al lanţului de depozite de materiale de construcţii Depo.

Hotelul are 42 de camere de diferite capacităţi şi cu diverse dotări. Sunt 10 tipuri diferite de camere, de la camere standard single până la camere executive „signature” şi suite destinate familiilor, adresându-se astfel mai multor tipologii de turişti: business, leisure, grupuri, familii. B the Hotel dispune şi de o parcare spaţioasă cu supraveghere video 24/24, pusă gratuit la dispoziţia oaspeţilor, iar posesorii de maşini electrice au la dispoziţie două staţii de încărcare.

Totodată, aici există o sală de conferinţe spaţioasă, cu o capacitate de 30-40 de persoane, unde pot fi organizate diverse work-shop-uri, team-meetings, prezentări sau mini-evenimente.

Context. Fundația Pro Economica a fost înființată pentru a derula proiecte pentru fermieri cu bani de la Guvernul de la Budapesta.

O fundație din Ungaria canalizează milioane de euro către fermierii din Transilvania printr-un program practic inaccesibil potențialilor beneficiari care nu cunosc limba maghiară.

Fundația Pro Economica este finanțată de guvernul Ungariei, potrivit prezentării de pe site-ul propriu.

În octombrie 2019, Ministerul de Externe preciza că nu există nici un acord bilateral între România și Ungaria și nici nu a transmis în alt mod consimțământul privind programul prin care guvernul de la Budapesta investește zeci de milioane de euro în fermierii din Transilvania.

MAE susținea că „a atras atenția” Ungariei, arătând că ”acordarea de asistență economică depășește sfera tratamentului preferențial care poate fi oferit de către un stat pentru minoritatea sa înrudită de pe teritoriul altui stat, conform standardelor acceptate la nivel internațional, și că în consecință astfel de măsuri pot fi promovate doar cu consimțământul părții române, și fără vreo discriminare în funcție de criteriul etnic”, potrivit unui răspuns remis G4Media.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed