Ștefan Hrușcă a câștigat un proces istoric, printre pârâți numărându-se coloșii Google și Apple.
Astăzi s-a pronunțat hotărârea judecătorească după 7 ani de proces împotriva coloșilor sus menționați, dar și a firmei prin care au fost distribuite cântecele sale. Solistul, cel mai apreciat și bine plătit artist român în perioada sărbătorilor de iarnă, a ieșit învingător și, mai mult ca sigur se va alege cu o avere în urma procesului care va continua. Căci Ștefan Hrușcă este hotărât să continue lupta sa de a elimina de pe toate canalele melodiile postate fără acordul său.
“Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor GOOGLE LLC şi APPLE INC şi respinge acţiunea formulată împotriva acestor pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active ca fiind neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ELECTRECORD SA ca fiind neîntemeiată. Admite în parte cererea. Constată că pârâtele RED CLOVER MEDIA SRL şi ELECTRECORD SA difuzează/distribuie online opere muzicale prin intermediul canalelor deschise pe platforme online de partajare de conţinut. Încălcând drepturile patrimoniale de autor şi conexe ce aparţin reclamantului, provocându-i acestuia prejudicii materiale şi morale. Obligă pârâtele RED CLOVER MEDIA SRL şi ELECTRECORD SA să înceteze distribuirea operelor muzicale ale căror autor şi interpret este reclamantul prin intermediul platformelor online de partajare conţinut de tipul iTunes, YouTube, Google Play etc., iar pârâta RED CLOVER MEDIA SRL va fi obligată să înceteze distribuirea prin orice modalitate a operelor muzicale aparţinând reclamantului în format fizic.”, este decizia redactată pe site-ul just.ro.

Hrușcă a câștigat un proces istoric, împotriva Google și Apple
”Obligă pârâta RED CLOVER MEDIA SRL să plătească reclamantului suma de 25.662,18 lei reprezentând remuneraţii ce i se cuvin reclamantului prin vânzarea de materiale discografie fizice (CD-uri, DVD-uri, vinil), pentru perioada noiembrie 2014 – decembrie 2014. Obligă pârâta RED CLOVER MEDIA SRL la plata către reclamant a sumei de 85.634,46 USD, pentru perioada iunie 2014 – mai 2021, echivalent în lei 365.898,92 lei. Cu titlu de daune materiale pentru distribuirea/difuzarea online de opere muzicale prin intermediul canalelor deschise pe platforme online de partajare de conţinut, încălcând drepturile patrimoniale de autor şi conexe ce aparţin reclamantului. Obligă pârâta RED CLOVER MEDIA SRL la plata către reclamant a sumei de 20.000 Euro reprezentând contravaloare prejudiciu moral suferit de reclamant ca urmare a acţiunilor sale ilicite”, conform deciziei.
Artistul, care locuiește de 32 de ani lângă Toronto, Canada, a primit vestea în România, unde a susținut un spectacol în zona sa de origine, Baia Mare.






