IARBA PÂRLOAGELOR, ultima victimă a senatorilor

0

Propunerea legislativă, căreia i-au fost aduse o serie de amendamente şi care a primit raport favorabil din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi a Comisiei pentru mediu, a fost adoptată în unanimitate de către senatori. De asemenea, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi-au exprimat susţinerea pentru această iniţiativă.

 

Potrivit propunerii, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, ai căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi bazinelor piscicole vor avea obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a ambroziei.

 

Prin urmare, proprietarii sau deţinătorii de terenuri vor executa periodic lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare şi alte lucrări specifice. De asemenea, beneficiarii lucrărilor de construcţii vor avea obligaţia ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii ambroziei.

 

În vederea stabilirii soluţiilor corespunzătoare pentru combaterea ambroziei, Ministerul Mediului, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va desfăşura anual campanii de informare şi conştientizare împreună cu partenerii locali, stabilind măsurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive. Nerespectarea acestor prevederi de către proprietarul sau deţinătorul de teren, precum şi de către administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi bazinelor piscicole constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment. Constituie contravenţie şi dacă cei obligaţi nu se conformează prevederilor din avertisment.

 

Amenzile vor fi cuprinse între 750 – 5.000 de lei pentru persoanele fizice şi 5.000 – 20.000 de lei pentru persoane juridice. Verificarea şi constatarea nerespectării obligaţiilor privind combaterea ambroziei se vor face de către o comisie mixtă formată din specialişti desemnaţi de la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, comisariatele judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, direcţiile judeţene de sănătate publică şi autoritatea publică locală pe a cărei rază teritorială se face controlul. În expunerea de motive, iniţiatorii arată că ambrozia este o specie invazivă, inclusă în lista oficială a buruienilor de carantină, caracterul nociv al speciei fiind cauzat de afecţiunile alergice pe care le provoacă în perioada înfloririi.