El a făcut, într-un editorial, o paralelă şocantă a deciziilor pe care le iau liderii europeni în această perioadă, cu cele luate de Heinrich Brüning, cancelarul Germaniei din perioada 1930 – 1932.
“Pe de o parte este terifiant: în condiţiile în care ţări care deţin o treime din economia zonei euro sunt supuse unor atacuri speculative, existenţa monedei unice este ameninţată iar un colaps al euro ar determina pagube masive la nivel mondial”, scrie editorialistul.
Decidenţii europeni par să repete aceleaşi greşeli, spune Krugman. Probabil vor găsi o cale să ofere mai mulţi bani ţărilor cu probleme care ar putea – sau nu – să întârzie iminentul dezastru. Totuşi, explică editorialistul, ei nu realizează un lucru elementar: fără politici fiscale şi monetare mai expansive în economiile puternice ale Europei, toate încercările lor vor fi un eşec.
“Cererea din ţările datornice s-a prăbuşit, odată cu sfârşitul boom-ului economic finanţat prin îndatorare. Între timp, cheltuielile din sectorul public au fost, de asemenea, drastic reduse prin programe de austeritate. Deci, de unde să vină locuri de muncă şi creştere economică? Răspunsul ar trebui să fie să fie ‘exporturile’, în principal către alte ţări europene. Dar exporturile nu pot creşte dacă ţările creditoare implementează politici de austeritate, impingând, în felul acesta, toată Europa înapoi în recesiune”, mai scrie editorialistul.
Krugman arată că naţiunile datornice trebuie, de asemenea, să îşi reducă preţurile şi costurile în raport cu ţările creditoare cum ar fi Germania, ceea ce nu ar fi greu dacă Germania ar avea o inflaţie de 3 sau 4%. Acest lucru ar permite debitorilor să câştige teren doar ajungând la o inflaţie scăzută sau zero. Dar Banca Centrală Europeană (BCE), adaugă Krugman, a făcut o greşeală teribilă în această privinţă prin creşterea ratelor dobânzii în 2008, într-un moment în care criza financiară câştiga teren, la fel cum a făcut şi anul acesta, demonstrând că nu a învăţat nimic.
Ca urmare, piaţa se aşteaptă acum la o inflaţie foarte scăzută în Germania – în jurul valorii de 1% în urmatorii cinci ani – ceea ce presupune deflaţii semnificative în naţiunile datornice. Acest lucru va adânci atât prăbuşirea acestora şi va a creşte povara reală a datoriilor lor, determinând siguranţa eşecului eforturilor de salvare. Krugman este de părere că elitele politicii europene nu-şi vor reconsidera “dogmele” în privinţa austerităţii.
“O parte a problemei ar putea fi faptul că aceste elite politice au o memorie istorică selectivă. Le place să vorbească despre inflaţia Germaniei de la începutul anilor 1920 – o poveste care nu are niciun efect asupra situaţiei noastre actuale. Cu toate acestea, ei nu vorbesc despre un exemplu mult mai relevant: politicile lui Heinrich Brüning, cancelarul Germaniei din perioada 1930 – 1932, ale cărui politici bugetare au făcut ca Marea Depresiune să se simtă chiar mai grav în Germania decât în restul Europei – pregatind astfel terenul pentru ştiţi voi ce. Acum, nu mă aştept să se întâmple ceva atât de rău în Europa secolului al XXI-lea. Dar există o mare prăpastie între ceea ce are nevoie moneda euro pentru a supravieţui şi ceea ce liderii europeni intenţionează să facă, sau cel puţin ceea ce discută. Dat fiind faptul că există această prăpastie, e greu de găsit motive pentru optimism”, a conchis Krugman.
