Oprirea producţiei de petrol, realizată în ianuarie de către fostele grupări de rebeli care acum conduc cea mai nouă ţară din lume, a redus încasările într-o economie în care şi-aşa cu greu se produce altceva. Acest lucru a dus la creşterea generală a preţurilor, de la combustibil la ulei de gătit, orez, cărbuni sau banane.
Guvernul este forţat astfel să taie din fondurile alocate educaţiei sau sănătăţii, iar acest lucru nu are cum să fie îmbucurător într-o ţară în care nivelul de trai este oricum printre cele mai scăzute din lume, arată un material Reuters. Preţurile s-au triplat de la începutul anului, spun localnicii, iar îngrijorarea pluteşte în aer: “Nu ştim ce se va întâmpla, ştim doar că va fi foarte greu şi că vom suferi”, spune Hamza Salim, un tânăr de 22 de ani din Juba, capitala Sudanului de Sud.
Atunci când a luat naştere în iulie 2011, Sudanului de Sud i-au revenit trei sferturi din teritoriile bogate în petrol ale fostului Sudan unificat, în nord aflându-se rafinăriile şi conductele. Petrolul este apa vie a acestui întreg teritoriu, a cărui economie nu poate funcţiona decât dacă cele două ţări lucrează împreună.
Oprirea bruscă a producţiei de petrol – decisă de Mişcarea de Eliberare a Sudanezilor (SPLM) în timpul unei dispute aprinse cu vecinii din regiunea nordică a Sudanului pe temele taxelor de tranzitare a teritoriului pentru exportarea petrolului şi a demarcării graniţelor – a dus la dispariţia a 98% din veniturile Sudanului de Sud, a afectat profund economia ambelor teritorii şi a uluit investitorii străini.
Liderii SPLM prezintă într-un mod sfidător această situaţie drept o nouă fază a luptei lor naţionaliste pentru obţinerea unei independenţe totale, deşi noul guvern cheltuieşte acum mai mult pe apărarea teritoriului decât pe educaţie şi sănătate la un loc.
Experţii îi avertizează însă pe SPLM că Sudanul de Sud se află în colaps şi că planul lor eroic de a rezista fără petrol nu e decât un basm frumos. Dacă vor să supravieţuiască, trebuie să colaboreze cu Sudan. “Visează la cai verzi pe pereţi… Toată lumea le spune să bată palma cu Sudanul. Un plan de rezervă? Nu există aşa ceva. Nu va urma decât intrarea în colaps a ţării”, a spus un expert străin în dezvoltare, care a cerut să rămână anonim.
Economia războiului
SPLM se bazează pe împrumuturile din afară şi pe reducerea cheltuielilor, aşa încât să poată menţine Sudanul de Sud pe picioare până când va construi conducte noi, în 2-3 ani. Conductele ar fi menite să transporte ţiţeiul în Kenia sau Etiopia, fără a mai fi nevoie să apeleze la Sudan pentru asta.
Oficialii numesc asta un “război economic”. Preţul plătit se măsoară în clienţi care se plâng prin magazine de preţurile astronomice la alimente şi alte produse de bază, precum şi în cozile interminabile de maşini şi motorete care aşteaptă pe lângă staţiile de benzină, în speranţa că vor mai prinde măcar un pic de combustibil. “Ăsta se cheamă război. Situaţia de acum defineşte la fel de bine un război, chiar dacă nu suntem bombardaţi”, spune profesorul universitar John Akec, Vicecancelar al Universităţii din Bahr El Gazal, care îşi aminteşte acum de bombele pe care Sudanul le-a aruncat deasupra teritoriului sudic, de-a lungul războiului civil.
Oamenii sunt de părere că guvernul nu s-a gândit prea mult când a hotărât să oprească producţia de petrol şi că nici nu s-a pregătit pentru asta. “Vom fi capabili să susţinem economia timp de trei ani fără acest petrol?”, întreabă neliniştit un ascultător care intră in direct pe postul local de radio Bakhita.
“Putem s-o facem”
Autorităţile sunt de părere că da. Unii guvernanţi sunt siguri că cel puţin două treimi din populaţie abia dacă vor simţi greutăţile economice, având în vedere că trăiesc din munca pământului şi că nu prea au legătură, din acest motiv, cu economia urbană.
“Ţara mai are rezerve pentru încă un an, iar apoi ne vom baza pe împrumuturile externe”, susţine Pagan Amum, secretarul general al SPLM. O parte din populaţie încă mai are încredere în acest plan, deşi slujbele sunt greu de găsit şi oamenii abia pot face faţă foamei. Pe de altă parte, cei nemulţumiţi susţin că haosul în care se află acum Sudanul de Sud cu siguranţă nu atrage investitori. Nu asta spun şi autorităţile, care trâmbiţează un interes “uriaş” al investitorilor de a construi noi rafinării şi conducte de petrol în zonă.
“Nu există câştigători în toată treaba asta”
Toată discuţia a fost amplificată de o avertizare emisă de Banca Mondială la 1 martie, care susţinea că Sudanul de Sud se confruntă cu o scădere catastrofică a PIB-ului, că rezervele se vor termina în iulie şi că oprirea producţiei de petrol a dus la sărăcie şi la creşterea inflaţiei. Guvernul Sudanului de Sud nu a fost aceeaşi părere, susţinând că situaţia nu e atât de disperată.
Pe de altă parte, fostul prim-ministrul al Angliei, Gordon Brown, afirmă că “din criza petrolului nimeni nu poate ieşi câştigător. Trebuie făcute toate eforturile pentru ca negocierile să se încheie cu bine”. Până la încheierea negocierilor, O.N.U. se pregăteşte să hrănească în curând 2,7 milioane de sudanezi. Asta, în condiţiile în care oficialii guvernului Sudanului de Sud se bucură de maşini scumpe şi salarii generoase, alcătuind o mică, dar puternică elită într-o ţară care numără 8,6 milioane de oameni săraci, lipsiţi de educaţie şi care trăiesc în condiţii rurale.
