Inspectorii de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a ANAF au recuperat un prejudiciu de peste 5,4 milioane de lei cauzat bugetului de stat

0

„Ca urmare a verificărilor efectuate, inspectorii DGAF au constatat că societatea în cauză a înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli fictive de bunuri şi servicii, diminuând astfel baza impozabilă, prin crearea unei aparenţe licite a tranzacţiilor efectuate. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 5,4 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit, iar pentru continuarea cercetărilor au fost sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, arată comunicatul de presă al ANAF.

Potrivit sursei citate, DGAF desfăşoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale şi recomandă tuturor entităţilor economice să respecte legislaţia fiscală aflată în vigoare.