“Cel mai bun a fost 2008, pe care l-am închis cu o cifră de afaceri consolidată pe grup de 1,2 miliarde euro. În 2009, am înregistrat o scădere de până la 720 milioane euro, determinată de criza economică globală. Iar în acest an, sperăm la un comeback şi să înregistrăm afaceri de un miliard de euro”, a declarat Ioan Niculae.
Acesta a precizat totodată că au fost mai mulţi factori care au dus la aceste creşteri. “La sfârşitul trimestrului II al acestui an, vorbesc de sfârşitul lunii iunie şi începutul lui iulie, din punct de vedere meteoreologic, a fost un dezastru, şi ne-a împiedicat să facem o recoltare la grâu şi rapiţă satisfăcătoare. Dar această vreme s-a extins în toată emisfera nordică, din Canada până în Rusia orientală, nu doar la noi. Apoi, după temperaturile foarte scăzute din ianuarie, februarie, a fost seceta din timpul verii. Cu toate acestea, am câştigat prin preţul cerealelor, al grâului, care a crescut foarte mult la nivel internaţional”, a precizat Ioan Niculae.
Omul de afaceri a menţionat totodată că nu este realizat încă bugetul de investiţii pentru 2011. Însă a precizat că în sectorul energetic are în derulare investiţii de 75 milioane euro în finalizarea termocentralelor în cogenerare, din care proiecte în valoare de 35 milioane euro sunt deja realizate.
InterAgro are peste 100 utilaje agricole de mare capacitate. Cei doi piloni principali ai Grupului sunt societăţile SC InterAgro SA (care are ca principal domeniu de activitate comerţul exterior cu îngrăşăminte chimice pentru agricultură, activând şi în alte domenii precum cultura cerealelor şi a plantelor tehnice şi industria alimentară) şi SC InterAgro SRL Zimnicea (una dintre ele mai importante firme din ţară cu activitate integrată în domeniul agro-alimentar, înfiinţată în urmă cu zece ani).
Potrivit Top 500 miliardari realizat de revista Forbes România, omul de afaceri Ioan Niculae ocupă în acest an locul al treilea (după Dinu Patriciu şi Frank Timiş) în topul celor mai bogaţi români, cu o avere între 900 milioane euro şi un miliard euro.








