Diferenţele de venituri dintre top manageri şi middle manageri s-au diminuat în ultima perioadă, dacă în anii trecuţi vorbeam despre diferenţe de până la şase ori mai mari, în 2009 un top manager câştigă de numai trei ori mai mult decât un middle manager.
“În ultimii ani, diferenţele dintre veniturile fixe ale posturilor de top management şi cele de mid-management s-au diminuat. În ultimii doi ani, creşterea economică a generat un volum mare de recrutare pentru posturi de mid-management, ceea ce a dus în mod direct la o creştere a nivelului salarial, pentru atragerea candidaţilor buni din piaţă. În acest mod, a crescut automat nivelul salarial pentru acest nivel de posturi”, explică Oana Datki, country manager al firmei de recrutare Consulteam, partener local al Mercer. Potrivit acesteia, în general, posturile de mid-management sunt poziţii-cheie, iar politica de retenţie şi de motivare a acestora implică şi o aliniere a nivelului salariului de bază la noile realităţi ale pieţei.
Cea mai mare diferenţă dintre salariul unui top manager şi cel al unui angajat la nivel de middle management se înregistrează în IT şi telecom, unde un manager de top câştigă de aproape trei ori mai mult decât un middle manager.
Diferenţe mari între salariile pe cele două niveluri se regăsesc şi în domeniul comerţului cu bunuri de larg consum, în sectorul financiar-bancar şi în retail, în timp ce diferenţele cele mai mici sunt în industria grea şi în sectorul energetic. Mihai Moghior, managing partner al firmei de recrutare Brainspotting, spune că diferenţele salariale dintre middle şi top manageri au scăzut considerabil şi după înlocuirea expaţilor din poziţiile de conducere ale companiilor multinaţionale. “Expaţii erau plătiţi dublu faţă de cum sunt plătiţi românii care au preluat funcţiile de conducere după retragerea acestora”, adaugă Moghior.
Prăpastie între veniturile managerilor şi cele ale muncitorilor
În ciuda faptului că salariile muncitorilor au crescut semnificativ în ultima perioadă, există în continuare diferenţe foarte mari între veniturile acestora şi cele înregistrate la nivel de top management.
Cea mai mare diferenţă dintre salariul unui top manager şi cel al unui angajat necalificat din sectorul privat se regăseşte în domeniul comerţului cu bunuri de larg consum, unde salariul unui top manager este de 18 ori mai mare decât cel al unui muncitor calificat.
Discrepanţe mari între salariile la nivel de top şi cele ale simplilor angajaţi se regăsesc şi în retail, unde diferenţa este de 1 la 13, şi în IT şi telecom, cu un raport de 1 la 11. “Un manager de top din IT este implicat în strategia de business a companiei şi coordonează proiecte de zeci de milioane de euro. Pentru o astfel de poziţie trebuie să oferi un salariu pe măsură.
Pachetul salarial al unui manager este legat de performanţele echipei pe care o conduce şi de cele ale firmei, iar veniturile acestuia se modifică în funcţie de realizări”, mai spune Mihai Moghior.
Cele mai mici diferenţe salariale în mediul privat se regăsesc în domeniul financiar-bancar, unde un top manager primeşte de numai şase ori mai mult decât un angajat entry level.
De asemenea, diferenţe mici există în energie şi în industria grea, unde raportul dintre salariile la nivel de top şi cele ale muncitorilor este de 1 la 8, respectiv 1 la 7.







