Investitor: Daca august vi s-a părut infricoşătoare, n-aţi văzut încă nimic

0

În cadrul unui clip televizat, Mark Spitznagel spune că dacă luna august vi s-a părut ceva înfricoşător, înseamnă că nu aţi văzut încă nimic.

Spitznagel este de părere că ne aflăm într-un punct în care se prăbuşeşc o serie de mituri. De exemplu, în momentele de faţă se prăbuşeşte mitul conform căruia economiile a căror comandă e planificată de un sistem centralizat au o bună funcţionare. Afirmaţia este realizată cu aluzie la economia Chinei, excesiv de controlată de stat.

Fondul de investiţii condus de Mark Spitznagel se numeşte Universa Investment şi are ca scop obţinerea de profit în timpul evenimentelor extreme de pe burse. Fondul deţine poziţii menite să protejeze active ale clienţilor în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari.

Spitznagel a avertizat de mai multe ori în ultimii ani cu privire la o viitoare corecţie, considerată de acesta drept inevitabilă din cauza politicilor monetare relaxate, practicate de Băncile Centrale din America şi Europa. „Acesta este doar începutul”, susţinea Mark Spitznagel într-o afirmaţie făcută recent.

Cea de acum, în care spune că „dacă luna august vi s-a părut ceva înfricoşător, înseamnă că nu aţi văzut încă nimic”, pracitc, vine să întărească faptul că lumea financiară se apropie de o nouă criză.