Președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului, Nicolae Ciucă sunt împreună în Parcul Carol din București, la ceremonia de Ziua Armatei Române.
Programul activităților de Ziua Armatei Române:
Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, ora 10:00 – ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori, ceremonie de depunere a jurământului militar de studenţii anilor I ai Academiei Tehnice Militare, Universităţii Naţionale de Apărare şi Institutului Medico-Militar, urmate de schimbarea gărzii la MON. De asemenea, aeronave militare ale Forţelor Aeriene Române vor survola monumentul;
Monumentul Eroilor Patriei din cel de-al Doilea Război Mondial, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, ora 12:00 – ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori;
Monumentul Eroilor Căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe Teritoriul României, din faţa Palatului Naţional al Copiilor, ora 12:00 – ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori;
Retragere cu torţe, ora 19:00, pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, Calea Victoriei, bd. Regina Elisabeta, bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, bd. Eroilor Sanitari, str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, şoseaua Cotroceni, bd. Iuliu Maniu, bd. General Paul Teodorescu, bd. Timişoara, sediul Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”.
În zilele de vineri şi sâmbătă, Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu Asociaţia ONOR – Oameni, Naţiune, Onoare, Respect – şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, organizează evenimentul “ONOR Armatei României”, pe Calea Victoriei din Bucureşti (tronsonul Ateneul Român – Palatul Cercului Militar Naţional). Deschiderea oficială va avea loc vineri, de la ora 19:00, pe scena amplasată în Piaţa George Enescu, cu un spectacol în cadrul căruia vor performa Muzica Reprezentativă a Armatei, Formaţia 1st Cavalry Division Band a armatei americane şi artişti ai Operei Naţionale Bucureşti.







