Ion Iliescu, huiduit şi apostrofat de revoluţionari, în faţa sediului PSD

Mucenic Ioana

Revoluţionarii s-au strâns luni dimineaţă în faţa sediului PSD din Şoseaua Kiseleff, pentru a protesta în paralel cu şedinţa săptămânală a conducerii PSD.

 

Ei au scandat “Jos Iliescu!”, “PSD fără Iliescu!” şi au cerut ca un reprezentant al conducerii partidului să vină la discuţii.

 

Iliescu a venit la şedinţa PSD programată luni dimineaţă, dar a folosit intrarea din spatele sediului, în condiţiile în care revoluţionarii scandau în faţă.

 

După zece minute de la sosire, Iliescu a ieşit din sesiul PSD şi a mers în mijlocul revoluţionarilor, care l-au huiduit şi apostrofat.

 

“Nu se poate să vă bateţi joc de noi! Ce suntem, câini? Am ajuns milogi!”, i-au spus revoluţionarii lui Iliescu. Ei i-au mai spus că îşi doresc recăpătarea drepturilor luate abuziv.

 

Fostul şef de stat le-a spus revoluţionarilor că fostul premier Emil Boc a eliminat aceste drepturi.

 

“Acum Guvernul caută soluţii, dar nu are prevederi bugetare pe acest an”, le-a spus Iliescu protestatarilor.

 

“Nu ne interesează pe noi, domnul preşedinte”, i-au replicat aceştia.

 

“Băi, vă interesează sau nu, este un calcul”, le-a spus Iliescu. “Meşter caută soluţii. Cine vă incită împotriva lui Meşter? Este singurul om care caută soluţii cu corectitudine. El a început să discute cu asociaţiile. Tu îmi spui mie? Eu discut cu el concret”, a spus Iliescu.

 

El le-a spus revoluţionarilor că sunt incitaţi împotriva lui Meşter.

 

“Măi, asta e o porcărie ceea ce faceţi voi”, le-a mai spus Iliescu.

 

După circa 25 de minute de discuţii aprinse cu revoluţionarii, Iliescu s-a retras în sediul PSD, aceştia continuând să scandeze împotriva PSD şi a USL, reproşându-le faptul că, de când au venit la putere, nu au rezolvat situaţia revoluţionarilor.

 

La ora transmisterii acestei ştiri, protestul revoluţionarilor continuă.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole