Iranul merge luni la Viena ferm şi cu încrederea nezdruncinată ca să negocieze în dosarul nuclear

Iranul îşi afişează încrederea şi consideră că are o poziţie de forţă în aceste discuţii. În cazul unui eşec, republica islamică a lăsat deja să se înţeleagă că cealaltă parte este responsabilă şi că va îmbogăţi singură uraniu.

În 1 octombrie, la Geneva, Iranul şi cele şase puteri însărcinate cu dosarul nuclear (Statele Unite, Rusia, China, Marea britanie, Franţa şi Germania) au ajuns la un acord de principiu în baza căruia Teheranul va livra o parte din uraniul său îmbogăţit în proporţie mai mică de 5% unei ţări terţe, pentru a obţine în schimb uraniu îmbogăţit în proporţie de 19,75%. Acesta ar urma să servească drept combustibil pentru reactorul de cercetare de la Teheran – sub controlul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Îmbogăţirea uraniului reprezintă una dintre cele mai controversate aspecte ale programului nuclear al Teheranului, în măsura în care uraniul îmbogăţit poate servi şi la fabricarea unei bombe atomice.

La Viena, “Iranul va încerca să obţină garanţii pentru livrarea de uraniu îmbogăţit în proporţie de 20% respectând un calendar strâns”, a declarat pentru AFP un director al ziarului de limbă engleză Iran Daily, Mohammad Reza Mohammad Karimi.

Reprezentanţii iranieni merg în Austria “pentru a obţine un acord concret”. “Dacă nu apare niciun obstacol neprevăzut, reuniunea urmează să aibă rezultate pozitive”, a adăugat el.

“Nu este dificil de obţinut un acord”, a explicat şi un oficial iranian apropiat dosarului nuclear, sub acoperirea anonimatului. “Prioritatea noastră este să avem acest combustibil”, în cadrul programului nuclear civil, a subliniat el.

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad şi-a afişat recent încrederea, exercitând indirect presiune asupra occidentalilor. “Nu cred că vor exista probleme la următoarele negocieri. Dacă unii vor încerca să le creeze, nu vor reuşi, iar dacă vor reuşi, vor avea de suferit”, a spus el, în reacţie la declaraţiile secretarului de stat american Hillary Clinton, care a avertizat că lumea nu va aştepta la nesfârşit ca Iranul să îşi îndeplinească obligaţiile.

Dincolo de bunăvoinţa sa, Teheranul abordează această reuniune de la Viena dintr-o poziţie de forţă. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe Hassan Ghashghavi a avertizat că, în lipsa unui acord, ţara sa va îmbogăţi uraniu prin mijloace proprii.

Teheranul deţine tehnologia pentru a îmbogăţi uraniu şi “se va aşeza la masa negocierilor cu un mijloc de presiune”, a subliniat şi purtătorul de cuvânt al Organizaţiei iraniene pentru Energie Atomică (OIEA), Ali Shirzadian.

Potrivit unor analişti iranieni, Teheranul ar putea cere să îşi păstreze 1.000 de kilograme de uraniu slab îmbogăţit, din totalul de 1.500 pe care le deţine, potrivit datelor AIEA.

Însă Franţa, SUA şi Rusia au anunţat că vor “un acord care să se traducă prin exportarea, până la sfârşitul anului 2009, a 1.200 de kilograme de UF6 îmbogţit (…) către Rusia pentru reîmbogăţire”.

Potrivit lui Mohammad Karimi, cererea iraniană este, însă, puţin probabilă. “Iranul nu va insista asupra unei astfel de clauze, care nu ar face decât să consolideze suspiciunile occidentalilor privind programul său nuclear. (…) Ar dăuna atmosferei discuţiilor”, a spus el.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole