Îţi doreşti o rată mai mică? Aplică pentru o refinanţare

Practic, creditul de refinanţare este utilizat pentru a rambursa integral un credit mai costisitor. Aşadar, în momentul în care dobânzile băncilor au scăzut destul de mult comparativ cu dobânda pe care o plăteşte un client pentru un credit aflat în derulare, iar comisionul de rambursare anticipată este de cel mult 1%, refinanţarea unui împrumut este cea mai bună soluţie pentru obţinerea unei rate mai mici sau a unei sume mai mari, pentru aceeaşi rată lunară plătita. Şansele să găseşti o bancă care să-ţi ofere un credit în condiţii mai bune decât cel pe care-l ai în acest moment, sunt destul de mari.

Dar, pentru ca refinanţarea să fie una eficientă, trebuie să faci un calcul riguros ca sa vezi dacă mutatul la o nouă bancă te face să ieşi în câştig. Mai exact, trebuie să pui în balanţă suma pe care o mai ai de achitat băncii, rata lunară pe care o plăteşti în prezent şi valoarea noului împrumut, inclusiv costul refinanţării (comision de plată în avans, comision de acordare, de analiză al dosarului, noua ipotecă şi taxele notariale – în cazul unui credit ipotecar). De asemenea, trebuie sa studiezi cu atenţie ofertele băncilor deoarece unele dintre ele pot avea comisioane lunare sau anuale ori alte costuri adiacente. Înainte de a semna contractul, ia-l acasă, citeşte-l cu atenţie şi asigură-te că este oferta perfectă pentru tine.

Nu este obligatoriu ca refinanţarea să se facă pe o perioadă egala cu durata rămasă la vechiul credit – poţi opta atât pentru o perioadă mai scurtă (în acest fel vei realiza o economie suplimentară de costuri), cât şi pentru extinderea termenului de rambursare sau pentru majorarea sumei împrumutate.

Dacă nu ai timp de pierdut şi vrei să scapi cât mai repede de vechile dobânzi, comisioane şi rate, trebuie să te orientezi catre solutiile cele mai rapide. Studiaza oferta de pe site-ul băncii şi programează-te pentru a vorbi cu un consultant.

Poti aplica la o astfel de oferta pe site-ul RBS acum

De reţinut că dacă ai fost înregistrat în Biroul de Credit cu întârzieri de plată a ratei lunare de peste 30 de zile sau dacă figurezi deja în Centrala Riscurilor Bancare, atunci probabil că va fi mai dificil să obţii un credit în următorii ani, deci cu atât mai puţin vei reuşi să obţii o refinanţare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed