Ryu Matsumoto, în vârstă de 60 de ani, a fost criticat de opoziţia conservatoare pentru că a declarat duminică, într-o întâlnire cu guvernatorul prefecturii devastate Iwate (nord-est), că guvernul ‘va ajuta municipalităţile care vin cu idei, dar nu şi pe celelalte’.
Cu prilejul vizitei în prefectura Miyagi, ministrul s-a arătat prost dispus, reproşându-i guvernatorului că l-a făcut să aştepte în anticameră şi că a refuzat să-i strângă mâna.
El a adăugat că statul ‘nu va face nimic’ dacă autorităţile locale nu se înţeleg asupra manierei de reînfiinţare a pescăriilor distruse de valul gigant.
Matsumoto a fost numit în funcţie la 27 iunie, el preluând portofoliul nou creat al reconstrucţiei nord-estului ţării, devastat după seismul de la 11 martie soldat cu aproape 23.000 de morţi şi dispăruţi.
Demisia sa este nouă lovitură pentru premierul de centru-stânga Naoto Kan, a cărui cotă de popularitate este la cel mai scăzut nivel şi care se confruntă cu presiuni intense din partea opoziţiei şi a unei părţi a partidului său pentru a demisiona înainte de finalul sesiunii parlamentare, prelungite în mod excepţional până la finalul lui august.
Premierul Kan a anunţat însă că nu va demisiona înainte de votarea a trei legi în parlament, privind o rectificare bugetară pentru reconstrucţie, emiterea de obligaţiuni bugetare de stat şi respectiv utilizarea energiilor regenerabile.











