Jimbolia ar putea sta pe milioane de barili de titei

Considerată altădată cea de-a doua zonă petroliferă a ţării, Câmpia de Vest şi-a secătuit în bună măsură rezervele de hidrocarburi, exploatate intens în ultimele decenii. Natura pare să nu-şi fi spus însă ultimul cuvânt în Timiş, o evaluare preliminară a unui zăcământ din apropiere de Jimbolia relevând că oraşul din Timiş ar putea sta pe o adevărată mare de ţiţei.

 

„În cadrul structurii de la Jimbolia a fost pus în evidenţă un zăcământ de ţiţei parafinos, de foarte bună calitate. Evaluarea preliminară indică existenţa unor rezerve de cel puţin 1,5 milioane de barili şi care pot ajunge chiar la 6 milioane de barili.Marea provocare pentru 2011 este de a găsi cele mai bune soluţii pentru exploatare în condiţii de maximă securitate a operaţiilor petroliere şi de protecţie a mediului. În urma testelor din 2010, am evidenţiat existenţa unor nivele saturate cu amestecuri de gaze bogate cu CO2, cu înaltă presiune, iar în acest moment suntem în faza în care derulăm diferite studii pentru a identifica cele mai potrive soluţii pentru exploatarea petrolului subiacent în condiţii de siguranţă”, a declarat Bogdan Popescu, Managing Director Zeta Petroleum România, compania care exploatează cele două câmpuri petrolifere din zona Jimbolia. Citeşte articolul

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed