Județul din România unde sunt 300 cutremure pe an

Oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Tecuci (20 de kilometri), Mărăşeşti (35 de kilometri), Focşani (37 de kilometri), Galaţi (49 de kilometri) şi Bârlad (51 de kilometri).

 

Potivit datelor centralizate de INFP, acesta este al doilea cutremur înregistrat anul acesta în judeţul Galaţi. Primul s-a produs la 23 ianuarie şi a avut 3,2 grade pe scara Richter.

 

În toamna anului trecut, în judeţul Galaţi au fost înregistrate aproape 300 de seisme, câteva zeci dintre acestea având magnitudini de peste 2,5 grade.

 

Frecvenţa cutremurelor din Galaţi şi faptul că acestea au afectat o parte a caselor din zonă au determinat atunci autorităţile să efectueze cercetări la faţa locului. Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a afirmat că, potrivit concluziilor raportului ştiinţific legat de seismele din Galaţi, principala cauză a acestora este una tectonică, dar pânza freatică ridicată a „amplificat” semnalul sonor şi a afectat şi mai mult o parte dintre casele din satul Izvoarele.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed