Kazahstanul a devenit în acest an cel mai mare producător mondial de uraniu, depăşind Canada

Kazahstanul a extras 13.500 tone de uraniu până la 21 decembrie şi va extrage cel puţin alte 400 tone înainte de sfârşitul anului, a anunţat compania Kazatomprom, într-un comunicat.

Statul din Asia Centrală va majora producţia de uraniu cu 29% anul viitor, la 18.000 tone, a mai preciat compania.

În acelaşi timp, producţia de uraniu a Canadei este estimată la 9.934 tone, iar cea din Australia – la 8.022 tone, a precizat Kazatomprom, citând o serie de previziuni realizate de Ux Consulting Co. Pe teritoriul Kazahstanului se află 15% din rezervele mondiale de uraniu.

România, care are nevoie de uraniu pentru centrala nucleară de la Cernavodă, negociază cu Kazahstanul pentru a cumpăra sau exploata uraniu din această ţară, declara în septembrie secretarul de stat din Ministerul Economiei, Tudor Şerban.

Producţia de minereu de uraniu din România s-a diminuat constant în ultimul deceniu, ca urmare a închiderii de capacităţi de producţie nerentabile şi a epuizării rezervelor. Potrivit estimărilor, rezervele de minereu existente şi exploatabile în România asigură cererea de uraniu natural doar până în 2017, pentru funcţionarea celor două reactoare de la Cernavodă.

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrarii pe site pentru comentarii. Acum îti poti exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai usor. Comenteaza si tu!

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole