Creştere economică fără precedent în ultimii zece ani pentru Turcia, care a bătut şi la porţile UE, fără succes, însă, momentan. Deşi, dacă mă întrebaţi pe mine, România şi Bulgaria ar trebui să se ceară afară, ca la fotbal, şi să intre Turcia, „după pauză”. A crescut „bogăţia” ţării, dar nu şi echitatea socială. Erdogan a câştigat trei runde de alegeri. Întreabă un turc oarecare, de la şoferi de tir la studenţi şi de la profesori la ultraşii din galerii: Nimeni nu are niciun reproş de făcut premierului din punct de vedere economic. Utima rundă de alegeri, Erdogan a câştigat-o cu majoritate absolută, dar unii se tem tot mai mult de restricţiile aplicate alcoolului – printre altele, nu mai ai voie să bei dacă nu ai peste 24 de ani – şi permisivitatea tot mai mare faţă de vălul islamic. Turcii o văd ca pe o victorie a islamiştilor asupra caracterului laic al republicii, semnul său distinctiv încă de când Ataturk a fondat-o în urmă cu 90 de ani.
„Hai să mergem până în Turcia cu autostopu”, mi-a scris Mako într-un moment de plictiseală, sperând din suflet să-l refuz. „Mergem. Dar ne întoarcem până duminică? Luni trebuie să fiu la muncă”, îi răspunsei. „Da, dar sunt probleme la graniţă”, a încercat micuţul o eschivă. Şi-apoi încă una: „Da, bă, dar n-avem bani. Cu ce mergem?”. După ce i-am demontat, rând pe rând, obiecţiile la propriu-i plan, ne-am dat întâlnire la Casă. A durat câteva ore până am obţinut o sută de euro, până ne-am făcut bagajele şi până a dat Ursulean pe Facebook: „Mako şi Mateaş pleacă la Stambul”. A început cu o ploaie, cu nişte sfaturi pe reţelele de socializare: „Săpaţi şi sub muntele Sinai”, „Aduceţi sabia lui Ştefan cel Mare acasă”, „Luaţi metroul până la Eroii Revoluţiei şi apoi tramvaiele X sau Y. Baftă!”. Şi-am plecat…
Hai să mergem până în Turcia cu autostopu”, mi-a scris Mako într-un moment de plictiseală, sperând din suflet să-l refuz. „Mergem. Dar ne întoarcem până duminică? Luni trebuie să fiu la muncă”, îi răspunsei. „Da, dar sunt probleme la graniţă”, a încercat micuţul o eschivă. Şi-apoi încă una: „Da, bă, dar n-avem bani. Cu ce mergem?”. După ce i-am demontat, rând pe rând, obiecţiile la propriu-i plan, ne-am dat întâlnire la Casă. A durat câteva ore până am obţinut o sută de euro, până ne-am făcut bagajele şi până a dat Ursulean pe Facebook: „Mako şi Mateaş pleacă la Stambul”. A început cu o ploaie, cu nişte sfaturi pe reţelele de socializare: „Săpaţi şi sub muntele Sinai”, „Aduceţi sabia lui Ştefan cel Mare acasă”, „Luaţi metroul până la Eroii Revoluţiei şi apoi tramvaiele X sau Y. Baftă!”. Şi-am plecat…
S-a oprit ploaia, panoul ne-a urat o „Jilava mai aproape de tine” şi o MILFĂ (Iertaţi-mă, doamnă!) care-mi cerea să „nu-i mai spun dumneavoastră” – deşi fiul ei era la fel de înalt şi dădea şi el cu capul în plafonul maşinii exact ca mine – ne-a teleportat în Vama Giurgiu înainte să-i spună Mako „Keszenem szepen!”. 19:42.
Bulgăroaica şi cu fiul ei, Giurgiu-Ruse, nenea cu trei dinţi în gură, „Lire, leva? Ştiu puţin româneşte, hehehe. Ducem gară, autogară? Unde merge?”, ţânţarii care lăsau în urmă „blânde” cât corcoduşa, întoarcerea la punctul zero, foile A4 cu „TR” şi „Istanbul”, tiriştii români care te tratau cu sictir, cei bulgari care îţi întorceau ceafa groasă, turcii… Hakan Şukur, ciubuc, halva, Mesut Ozil, baclava, ciubuc, bazar, Gundogan, Erdogan, calabalâc, Hagi, gol!
El ţinea cu Fenerbahce şi cu Barcelona – avea tricou blaugrana -, eu i-am zis că-s cu Galata şi Real. El ne-ar fi luat, dar „Kontrol! My company! Problem! So sorry!”. Nu-i nimic, mersi, drumuri bune, alea alea…
*
De ce au ieşit turcii în stradă? De ce acum? Sunt manipulaţi – cum susţin unii – de americani, din cauză că Turcia şi-a achitat integral datoriile la FMI şi nu are de gând să facă altele? Se tem turcii să nu alunece spre fundamentalismul islamic al vecinelor de la Est? I s-a dezvoltat într-atât de mult cultul personalităţii lui Erdogan încât deja se crede rege – cum spun alţii – şi a început să se comporte ca atare? Ce a reuşit să-i aducă împreună, pentru prima dată în istoria republicii, pe socialişti şi extremiştii de dreapta, pe ultraşii Fener, Galata şi Beşiktaş, pe bătrâni şi tineri, pe studenţi şi muncitori? Orice ar fi, a început pe 26 mai, când buldozerele municipalităţii s-au lovit de un lanţ uman care refuza să lase micuţul parc Taksim Gezi să dispară sub un nou mall, mascat în reconstrucţia garnizoanei militare otomane Halil Paşa Topcu.
continuarea, aici
