Lance Armstrong donează 250.000 de dolari pentru victimele seismului din Haiti

Una dintre figurile legendare ale ciclismului, Lance Armstrong a revenit în circuitul competiţional în 2009, pentru a spori fondurile şi notorietatea fundaţiei sale care luptă împotriva cancerului. După ce a urcat pe treapta a treia a podiumului în Turul Franţei, americanul a promis o prestaţie mai bună în 2010. În timp ce îşi urmează cu stricteţe programul de pregătire alături de noua sa echipă, Radio Shack, Armstrong nu uită de acţiunile de caritate ce i-au definit cariera.

Ciclistul american, câştigătorul a şapte ediţii consecutive ale Turului Franţei, între 1999 şi 2005, a anunţat că va dona 250 de mii de dolari pentru ajutorarea victimelor seismului care a lovit marţi statul Haiti.

Armstrong nu este singurul sportiv impresionat de soarta victimelor catastrofei naturale din Haiti. Piere Garcon, de la echipa de fotbal american Indianapolis, va semna autografe în schimbul unei sume de la 20 la 100 de dolari în timp ce conducerea formaţiei sale a decis să doneze 10 mii de dolari. New York Yankees, echipa campioană în liga profesionistă de baseball a anunţat că va trimite 500 de mii de dolari tot în aceleaşi scopuri.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole