Lazea, BNR: Creditarea nu va mai fi niciodată ca înainte de 2007

Sorin Simon

“Dacă cineva se gîndeşte că se va relua creditarea cum a fost până în 2007, consum pe datorie, să uite acest lucru, pentru că România deja trăieşte pe datorie într-o măsură foarte mare. Băncile însele ar trebui să se reorienteze dinspre creditarea de consum, care nu are cum să crească, pentru că populaţia, care a fost solvabilă şi bancabilă, deja a luat credite şi să se orienteze către producţie şi către firme…Dacă şi băncile comerciale vor rămâne cu mentalitatea din 2006-2007 şi vor face tot ce ştiu ele mai bine s-ar putea să avem probleme, dar nu vor fi bani, aşa că orice ar vrea ele să facă nu vor putea să facă.”, a spus Lazea.

Acesta a explicat că deficitul de cont curent, chiar după ce a avut acea ajustare masivă de la 13 % la circa 4% din PIB, continuă să fie unul dintre cele mai mari din Europa, doar Turcia, Grecia şi Portugalia având în momentul de faţă un deficit de cont curent mai mare. Lazea a spus că aceasta înseamnă că ţările din Europa nu vor tolera o creştere a traiului pe datorie.

Pe de altă parte, economistul-şef al BNR a mai declarat că, potrivit definiţiei FMI, creditele neperformante sunt acele credite care prezintă o întârziere la plată de peste 90 de zile şi/sau o iniţiere a procedurilor judiciare asupra debitorului. Potrivit acestuia, raportul NPL (non-performing loan) în total credite era în aprilie 2011 de 13%.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole