Retrospectiva nu aduce niciun detaliu suplimentar în ceea ce priveşte tehnicile cinematografice, dar clarifică istoria unei ţări care poartă stigmatul celor 45 de ani consecutivi de barbarie totalitară, consideră Le Monde, care dedică un amplu articol documentarului românesc. În opinia jurnaliştilor francezi, patru momente sunt cruciale pentru istoria de jumătate de veac a României: disoluţia regimului parlamentar al regelui Carol al II-lea în 1938, lovitura de stat a generalului Ion Antonescu în 1940 care orienteză România de partea fascismului, instaurarea regimului comunist în 1945 şi “varianta delirantă, de inspiraţie nord-coreană” a regimului lui Ceauşescu, până în 1989.
Între portretre de artişti, filme de inspiraţie etnografică şi opere ale propagandei comuniste nu întotdeuna private de calităţi formale, perioada cea mai interesantă priveşte evenimentele din 1989, care apar astăzi ca fiind mai puţin revoluţia populară pusă în scenă de televiziunea publică ocupată de insurgenţi, cât mai degrabă o lovitură de stat realizată cu ajutorul Moscovei, de către o mică parte a nomenclaturii comuniste, care a ales rapid sacrificarea cuplului Ceuşescu pentru a se putea perpetua fără probleme.
Există o mare diferenţă între “Jurnalul liber”, film colectiv realizat în 1990, exaltând lirismul revoluţiei populare şi “1989. Sânge şi catifea”, pelicula lui Cornel Mihalache (2005), care arată cum au ajuns lucrurile, 15 ani după revoluţia decembristă, scrie Le Monde. Obscuritatea care înconjoară încă acest moment explică, poate, degradarea situaţiei politice şi sociale din România de astăzi şi, mai ales, “arta feroce de a cultiva absurdul” a noii generaţii de cineaşti români.
“O artă pe care noi o credeam de inspiraţie suprarealistă, dar pe care vizionarea acestor filme o plasează sub auspiciile celui mai strict realism”, este concluzia deloc încurajatoare a jurnaliştilor de la Le Monde.
