Leasingul operaţional va creşte în acest an cu 30%

Firmele de leasing operaţional din piaţa locală susţin că anul acesta businessul pe care îl derulează va creşte cu aproape 30%, potrivit revistei Money Express.

O creştere, în sine, dar o scădere faţă de procentele din anii trecuţi. În 2007, de exemplu, piaţa leasingului operaţional a cunoscut o creştere de 400%. Totuşi, chiar şi anul acesta, cifrele rămân surprinzătoare.

 Veniturile în primul trimestru ale LeasePlan, una dintre cele mai „fastest growing” companii de pe piaţa leasing-ului operaţional din România, au fost de 14 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Explicaţia este simplă. Dacă la intrarea pe piaţă, în 2007, compania olandeză avea un parc de doar 100 de maşini, peste un an numărul acestora crescuse la 1.300. Şi chiar dacă 2009 este văzut drept un an de domolire a creşterilor, directorul LeasePlan vorbeşte de o dublare a afacerilor companiei.

Nici ALD Automotive nu stă mai rău. Divizia de leasing operaţional a BRD Group Societe Generale şi unul din pionierii pieţei de profil, de la care ne-am aştepta la temperare, a avut o creştere de circa 80% a veniturilor în primul trimestru. Criza îşi va spune, însă, cuvântul, spun consultanţii de la A. T. Kearney, iar ceea ce stă la baza creşterii pieţei de leasing operaţional – nevoia de cost-cutting – ar putea să devină anul acesta o lamă cu două tăişuri.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed